• debranșările de la rețeaua de furnizare a agentului termic vor fi permise doar pînă la sfîrșitul lunii septembrie
Prevederile recentei Ordonanțe de Guvern privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat, care limitează posibilitatea debranșărilor de la rețea în vederea montării unei centrale termice de apartament, au fost anticipate de furnizorii de agent termic băcăuani cu aproape două luni înainte de apariția actului legislativ. Conducerile CET și Termloc au trimis în luna iulie a acestui an o serie de adrese către președinții asociațiilor de locatari și proprietari, prin care se solicita limitarea perioadei de debranșare pînă la începerea probelor de presiune de pe rețea. Data la care vor începe aceste probe de presiune diferă, însă, la cei doi producători de energie termică. Vasile Drăgușanu, directorul general al CET Bacău, ne-a declarat că societatea va începe în jurul datei de 15 septembrie umplerea cu apă a rețelelor de distribuție a agentului termic, în vederea efectuării verificărilor necesare, înainte de începerea sezonului rece.
Dacă anul trecut debranșările puteau fi efectuate de locatarii racordați la sistemul de distribuție al Termloc și în perioada rece a anului, în acest an montările centralelor termice de apartament nu vor mai fi permise decît pînă la data de 30 septembrie. Dumitru Crîșmaru, directorul general al Termloc, a precizat că, după această dată, untatea va trece la umplerea instalațiilor și efectuarea probelor la rece. Atît Vasile Drăgușanu cît și Dumitru Crîșmaru au precizat că, în timpul toamnei, în perioada în care în instalații se află agent termic, nu se va permite nici o golire pentru debranșări, pentru a nu fi afectat confortul termic al celorlalți localtari rămași racordați la sitemul centralizat. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns