• performanța echipei nemțene, din lotul căreia fac parte și patru băcăuani, a fost realizată la Sala Sporturilor de la noi
HANDBAL MASCULIN – LIGA CAMPIONILOR: Fibrex Săvinești, campioana României la handbal masculin, a adunat sîmbătă și duminică în tribuna Sălii Sporturilor din Bacău mai bine de 600 de spectatori, în fiecare dintre cele două zile în care s-a stabilit echipa care merge mai departe în Liga Campionilor. De fapt, echipa calificată, Fibrexnylon Săvinești, era cunoscută dinainte, diferența de valoare dintre formația din Piatra Neamț și Lokomotiv Varna (Bulgaria) fiind de necontestat. Sîmbătă, Fibrex a cîștigat meciul tur, care nu s-a mai disputat în Bulgaria, la cererea echipei de la sud de Dunăre, cu 41-20 (20-9). Bine sudată, formația nemțeană l-a avut în prim plan și pe băcăuanul Gabi Armanu, marcator a 9 goluri în acest meci. Jocul a curs de la un capăt la celălalt spre poarta oaspeților, veniți în Bacău ca victime sigure, lucru stabilit odată cu tragerea la sorți a primului tur preliminar din Liga Campionilor Europeni. Fibrex, care mai are în lotul de 14 jucători încă trei băcăuani, Adrian Petrea, Eusebiu Tancău și Sandu Iacob, a obținut calificarea direct în grupele Ligii, patru a cîte patru echipe, nemaifiind nevoie să susțină un al doilea tur preliminar în acest scop, așa cum este cazul altor echipe de pe continent. Spectacolul de pe teren, în ambele meciuri, deci inclusiv cel de ieri, a fost susținut pe măsură din tribună, acolo unde suporteri aduși cu două autobuze de la Piatra Neamț, întăriți cu un grup consistent de la FCM Bacău, au închegat o atmosferă sonoră pe măsura unei întreceri continentale.
Antrenorul nemțean Omer Aihan a început meciul de sîmbătă cu Spridon – Pîrîianu (12 goluri), Armanu (9), Tucanu (5), Bibirig (4), Alexandru (4) și Cîrstoaia (3). Au mai jucat Strat (portar), Petrea (3), Timofte, Georgescu și Tase. De la bulgari s-au remarcat Cernev (8 goluri) și Stoianov.
Ieri, în meciul retur al turlui I premilinar, Fixrex a lăsat-o un pic mai moale dar tot a învins la o diferență mare, 34-17 (17-8). Omer Aihan a trimis pe teren exact același „șapte” ca în prima partidă pentru ca în partea a doua a jocului să-i folosească pe toți ceilalți jucători din lot cu excepția băcăuanului Sandu Iacob, indisponibil din cauza unei tendinite. Așadar, au jucat: Spiridon (Strat), Pîrîianu (5), Armanu (3), Bibirig (3), Alexandru (2), Tucanu (2), Cîrstoaia (2), respectiv Timofte (5), Georgescu (5), Petrea (3), Mamina (2), Tase (1), Tancău (1). De la oaspeți, cele mai multe goluri au fost marcate de Milen Simeonov, 5.
Cele două jocuri au fost arbitrate de grecii Migas Sotiris și Bavas Fotis, observator din partea Federației Europene de Handbal a fost slovenul Jeglic Herbert iar de la noi au fost de față Marin Marin, vicepreședintele Comisiei de Competiții a FRH și președintele FRH Cristian Gațu, însă doar la primul meci. Arbitri, la masă, au fost băcăuanii Ion Andrei, Constantin Bălan, George Cojocaru și Nelu Foșlea. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns