Mișcări intense de trupe în presa băcăuană

Redacția Ziarul de Bacău

Deși publicul consideră că ziariștii sînt o lume aparte, cu reguli și interese asemănătoare unei organizații secrete, realitatea a demonstrat de nenumărate ori că lucrurile sînt departe de a sta astfel. În realitate, jurnaliștii, fie din presă scrisă, fie din televiziune sau radio, sînt la fel de „pămînteni” ca restul populației, doar un pic mai bine informați. Lumea presei nu stă într-un acvariu ferit de vicisitudinile vremilor pe care le trăiește omul de rînd. Redacțiile nu sînt nici pe departe niște secte a căror părăsire ar putea atrage oprobiul public, iar o plecare a unui redactor nu poate fi numită nici dezertare, nici trădare. Fluctuațiile de personal sînt chiar un mijloc de împrospătare a atmosferei din mediul jurnalistic, iar migrația ziariștilor de la un ziar la altul, de la o televiziune la alta, este cu atît mai de dorit, cu cît instituțiile de presă trebuie să fie permanent în linia întîi a înnoirilor. Așa s-a întîmplat în primăvara anului trecut, cînd un grup masiv de redactori de la Deșteptarea a plecat la EURO TV, efectul fiind că, după scurt timp, de la acest post de televiziune au plecat mai mulți jurnaliști la ALFA TV și la Deșteptarea.

Mișcările, aparent browniene, au continuat și anul acesta, în mai, inaugurarea fenomenului aparținînd redactorilor de la Monitorul de Bacău, care au plecat și au înființat „Ziarul de Bacău”. Evenimentul a constituit la vremea respectivă o lovitură de imagine, intens dezbătută în breaslă, de public și de mediile politice și de afaceri. Echipa a fost completată de curînd cu patru jurnaliști veniți de la Deșteptarea, EURO TV și ALFA TV. A doua lovitură de imagine (pe care noi o salutăm!) s-a petrecut odată cu înființarea Trustului de presă Deșteptarea, care înglobează cotidianul omonim, ALFA TV și Radio Alfa. Schimbările survenite în interiorul acestui trust sînt semnificative. În primul rînd, Carmen Stavarache, fostul producător al Știrilor ALFA TV, s-a întors pe funcția de producător general, după ce în traseul său profesional s-a inclus o scurtă escală la EURO TV. Noul producător al programelor de știri difuzate de ALFA TV și Radio Alfa a devenit Dorian Pocovnicu, sosit în această funcție de la secția Politic-Economic a cotidianului Deșteptarea. Dar cea mai mare surpriză a furnizat-o la sfîrșitul lui august cunoscutul om de presă Dorin Ciulină, care a schimbat funcția de director general al EURO TV cu postul de director media al Trustului Deșteptarea, funcție nou înființată pentru buna coordonare a politicilor redacționale ale ziarului, televiziunii și postului de radio, acum reunite.

Tot de la EURO TV, ziaristul Cătălin Bejan și-a mutat penița la ALFA TV, unde se pare că va presta pe domeniul economic. Nici cotidianul Deșteptarea nu a fost scutit de alte schimbări, doi redactori migrînd luna trecută către o instituție cu profil economic. Locurile goale lăsate aici au fost ocupate printr-o masivă infuzie de tineri aspiranți la meseria de ziarist. Lor și tuturor ziariștilor care și-au schimbat locurile de muncă nu putem decît să le dorim succes. Alte schimbări semnificative în componența redacțiilor nu se mai întrevăd la orizont, dar toamna abia a început, strugurii se culeg și multe se pot pune la cale pe terasele mustăriilor. Cum lumea e mică și vioaie, ne revedem la următoarea migrație! (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.