Secția de hemodializă de la Bacău a primit aparatură nouă

Redacția Ziarul de Bacău

• cele trei aparate de dializă oferite drept sponsorizare de o firmă germană valorează 75.000 de euro

Firma Fresenius, unicul producător de aparatură medicală și consumabile specifice hemodializei care aprovizionează secțiile de profil ale unităților sanitare românești a donat recent trei aparate de dializă Spitalului Județean. Donația, în valoare de 75.000 de euro, a sosit la țanc, în condițiile în care din cele 17 aparate mai vechi cu care secția băcăuană a fost dotată în urmă cu șase ani, cîteva dădeau semne că vor ieși din uz. „Trei dintre aparatele secției s-au defectat de cîteva ori și a fost nevoie de repararea lor. În acest timp, am fost nevoiți să grupăm mai mulți bolnavi pe aparatele care mai funcționau, lucru care a provocat și disconfort psihic pentru bolnavi, dar și pierdere de timp.

Cele trei aparate noi donate de firma Fresenius au venit la timp, pentru că cele aflate într-un grad avansat de uzură s-ar putea oricînd strica definitiv”, ne-a declarat doctorița Corina Roșu, medic la secția Hemodializă a Spitalului Județean. Dacă donația firmei germane nu ar fi fost făcută, iar cele trei aparate defecte s-ar fi oprit pentru totdeauna, pacienții dependenți de dializă ar fi avut de suferit și mai mult ca pînă acum. Imobilizați timp de 4 ore și jumătate în timpul unei singure conectări la aparat, bolnavii cu insuficiență renală cronică ar fi trebuit să facă tratament și noaptea, pentru că doar 14 aparate nu ar fi fost de ajuns pentru numărul mereu în creștere al pacienților. Dacă în anul 1996, cînd în Bacău a luat ființă secția de Hemodializă, aici erau tratați doar 20 de bolnavi, acum, numărul băcăuanilor dependenți de dializă este de șase ori mai mare. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.