Editorialul celui de-al optulea număr din acest an al revistei de cultură, atitudine și spiritualitate “Credința ortodoxă” se intitulează “Limba desfrînată” și abordează o problemă deosebit de gravă cu care se confruntă societatea: degradarea accentuată a limbii române. Pornind de la o discuție auzită întîmplător între trei fetițe de 10-12 ani, Ioan Enache constată că, și la nivelul copiilor, limbajul a atins o violență extremă, fiind înțesat cu “măscări și înjurături înfiorătoare”, care îl fac pîna și pe un matur să roșească. Din păcate, această categorie e și ea pe cale de dispariție, tot mai multă lume molipsindu-se de limbajul străzii, transferat inclusiv în instituțiile de cultură, unde “Scenele teatrelor sînt saturate de-acum de vorbărie licențioasă, cu subînțelesuri sexuale, limbajele trupurilor, prin dansuri și balet, comunică aceleași semnificații, poezia cea mai nouă e de-a dreptul scîrboasă prin descrierea desfrînării sexuale, proza la fel, arta plastică sondează aceleași teritorii ale libidoului, gazetăria de toate felurile caută să șocheze printr-un limbaj cît mai oral (adică al străzii). Cam peste tot se vorbește ca la ușa cortului, limba română se spurcă, iar demnitatea oamenilor este degradată pînă la anulare”. O tematică oarecum similară abordează, într-un original “Jurnal de preot”, doctorul în teologie Nicolae Hurjui, care, pornind tot de la observațiile de zi cu zi, consideră „Strada, scena lumii fără Dumnezeu”. „Nu poți să nu te întristezi în prezent – notează autorul – și să nu fii îngrijorat pentru viitorul, de care ești responsabil în mare măsură, cînd vezi pustietatea lipsei de credință în atîtea suflete, agitate mereu de un vînt rău, asemenea celui ce stîrnește praful și gunoaiele nenumărate ale străzilor aruncîndu-ți-le în ochi, impunîndu-ți răsuflarea”. Sumarul include o suită de alte articole ce concură, prin tematică, la clarificarea problemelor legate de degradarea morală a românilor, tîlcuiri ale învățăturilor creștine, sinaxare, pagini de cultură ortodoxă etc. (Cornel GALBEN)
“Credința ortodoxă” și “Limba desfrînată”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.