Aprobarea unui împrumut cu garanție guvernamentală pentru achiziționarea combustibiliului ce va fi utilizat de către CET Bacău în perioada de iarnă va fi principalul subiect care va sta în atenția consilierilor băcăuani în ședința extraordinară de vineri, 20 septembrie. „Timpul rămas pînă la venirea sezonului rece este extrem de scurt. Acesta a fost și motivul pentru care a fost necesară convovarea consilierilor locali în ședință extraordinară”, a precizat Dumitru Popa, secretarul Primăriei Bacău. Mina Ciule, director de marketing în cadrul CET Bacău, a precizat că valoarea acestui împrumt este de patru milioane de dolari. „Suma a fost repartizată unității noastre din totalul celor 120 de milioane de dolari ce au fost puse de către Guvern la dispoziția furnizorilor de agent termic pentru achiziționarea combustibiliului necesar în iarna 2002-2003”, a mai precizat Mina Ciule. Tot vineri, consilierii locali vor mai dezbate și fondurile care vor fi alocate în vederea organizării ediției din acest an a Festivalului „Zilele Bacăului”. Ședința va avea loc în sala mare a Consiliului Județean. (E.S.)
Lasă un răspuns