Necunoscutul lovit de tren a rămas fără identitate

Redacția Ziarul de Bacău

Bărbatul internat în stare gravă în ziua de 5 septembrie în secția Terapie Intensivă a Spitalului Județean după ce a fost lovit de tren și-a revenit din starea de comă profundă de mai multe zile și ar putea părăsi unitatea medicală. Cu toate că starea lui de sănătate s-a îmbunătățit, cadrele medicale sînt nevoite să-l mai țină în spital, întrucît bărbatul nu-și amintește identitatea și domiciliul, iar rude care să-l identifice nu și-au făcut nici pînă acum apariția. În primele zile în care și-a revenit din coma de gradul IV, bărbatul a declarat că-l cheamă Costică Butnaru și este din Slobozia, dar apoi, de la o zi la alta spunea că îl cheamă altfel. „Pacientul a fost în stare de comă profundă, dar a depășit de mult momentele critice. Nu poate vorbi coerent și nu ne putem înțelege cu el. Rude sau cunoștințe care să îl recunoască și să-l ia acasă nu au venit. Bărbatul are biletul de externare făcut de trei zile, dar nu putem să-l dăm afară, în stradă”, spune medicul de terapie intensivă Vladimir Melnic. Cadrele medicale din secția Anestezie și Terapie Intensivă sînt îngrijorate de faptul că necunoscutul nu poate fi transferat într-o altă secție a spitalului, întrucît nu mai reprezintă un caz de urgență, dar pentru că nu-l pot trînti în stradă sînt nevoiți să încarce nejustificat consumurile secției. „Costul unei zile de spitalizare în secția de Terapie Intensivă este foarte mare, de ordinul milioanelor de lei. Faptul că el stă de cîteva zile internat fără să mai aibe nevoie de îngrijiri în această secție face ca banii să fie consumați de pomană”, a adugat dr. Melnic. Ieri, în cea de-a patra zi de la completarea biletului de externare, necunoscutul se afla în aceeași stare: nu vorbea, nu-și amintea numele și nici adresa. (C.D.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.