INVITAȚIE LA DIALOG Centre de educație

Redacția Ziarul de Bacău

Mai mulți cititori ai ziarului nostru ne-au adresat întrebări privind posibilitățile de a participa la activități cu caracter profesional, cultural-educativ, științific, care să le permită fie menținerea sau îmbogățirea cunoștințelor acumulate, fie însușirea unei profesii, limbi străine ș.a. Un prim-răspuns îl puteți avea din textul publicat în continuare.

Prof Emil Gopșa, rectorul Universității Populare „Petru Rareș” Bacău: Puțini dintre noi au posibilitatea de a frecventa cursurile unei instituții de învățămînt superior, iar, pe de altă parte, un om ce se consideră instruit trebuie să studieze și să se informeze pînă la sfîrșitul vieții. Iată doar două dintre motivațiile pe care le-am luat în calcul atunci cînd, împreună cu un grup de inițiativă compus din intelectuali băcăuani, am hotărît înființarea unei universități populare care să-i reunească pe toți cei doritori de cunoaștere. Aceasta a finalizat deja doi ani de activitate și se pregătește pentru cel de-al treilea. Universitatea Populară „Petru Rareș” este organizată și funcționează în consens cu actele normative ce reglementează acest domeniu de larg interes, respectiv Lergea învățămîntului, Legea privind statutul personalului didactic, Regulamentul nr. 94/ 1991 al Ministerului Culturii și Ordonanța nr 26/ 2000 a Guvernului României. Universitatea noastră este o instituție de cultură, educație și instrucție și are ca obiect principal de activitate educația adulților. Între formele sale de activitate se află: stimularea talentului și a creațiilor literar-artistice ale cursanților, învățarea de limbi străine, inițierea în informatică și operarea pe calculator, diverse acțiuni de culturalizare a membrilor comunităților din mediul rural etc. Activitățile sînt organizate pe catedre de specialitate și se desfășoară în cadrul unor „centre de educație a adulților”. În precedentul an de învățămînt au funcționat aproape 15 cercuri de profil la Răcăciuni, Oituz, Bacău și Onești, precum și în județe Iași – în comuna Hălăucești și Suceava – la Dumbrăveni. Peste 700 de cursanți s-au inițiat în calculatoare, limbi străine – engleză, germană, spaniolă, italiană, sau în croitorie. De asemenea, am desfășurat peste 30 de activități cultural-educative, cu o participare de peste 6.000 de spectatori. În prezent se află în pregătire noi centre în județele Bacău, Iași, Vaslui, Suceava, Botoșani, Neamț, județe ce s-au reunit în Asociația Universității Populare „Vasile Pârvan”, cu sediul la Botoșani, dar condusă de un băcăuan, respectiv de subsemnatul. Începînd cu această toamnă avem în program organizarea unui sistem propriu de învățămînt profesional, de tip post-liceal, care va permite însușirea unor meserii tradiționale din mediul rural, dispărute sau în curs de dispariție, precum olăritul, sticlăria, țesătoria, dogăria. Urmărim, prin aceste proiecte, redobîndirea interesului față de sat, în special la tineret, integrarea socio-profesională a rromilor, reinserția șomerilor. Pentru toate aceste cursuri dispunem de o bază materială și tehnică satisfăcătoare: săli de curs, laboratoare, ateliere, calculatoare, mașini de cusut ș.a. Țin să subliniez, în context, că instituția pe care o reprezint continuă tradiția Universității Populare de la Vălenii de Munte, concepută încă din 1908 de savantul Nicolae Iorga. Aria noastră de cuprindere include școli, grădinițe, cămine culturale, case de cultură, unități agricole, societăți comerciale, unități sanitare din mediul rural și urban. Dar, cel mai bine ne puteți cunoaște din interior, înscriindu-vă la cursurile nostre. Vă așteptăm. (Rubrică realizată de Florin DUNĂREANU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.