FĂRĂ PREJUDECĂȚI Dragoste cu strigături

Cică să nu crezi în întîmplare! Ba, eu cred, și am toate motivele pentru asta. Ea, întîmplarea, te poate face fericit sau nefericit, norocos ori ghinionist, te poate urca în sferele înalte ori coborî în adîncurile disperării. Totul ține de șansă. Cum te nimerește, unde te pălește. Vezi stele verzi sau Ilene Cosînzene. Îți iese în cale, se ține scai de tine, ori îți pune piedică. Depinde unde stai în rînd, la numărătoare; te numără sau te sare. Eu am avut baftă, m-a bifat la aleși cu șansă. Și ce șansă! În cîteva clipe doar am descoperit ceea ce n-au reușit să facă cei mai renumiți psihologi, sociologi, medici, politicieni, analiști și psihoanaliști de pretutindeni, în ultimii 13 ani ce ne marchează evoluția post-decembristă. Ura, sînt cel mai bun, făr- de – pereche! Cum, ce-am descoperit? Vă spun tot acum: am descoperit de ce nu vor să muncească românii. Toate chestiile alea cu boala, cu lipsa de putere, inexistența locurilor de muncă ș.a.m.d., sînt baliverne, povești de prostit guvernanții de orice culoare. Altu-i adevărul.

Bărbatul român nu vrea cu nici un chip să-și piardă apetitul sexual, singura lui plăcere adevărată. De ce cred asta? N-o cred, o știu. Vă amintiți ce răspuns a dat Bulă, eroul național, atunci cînd a fost întrebat dacă-i plac copiii – avea o droaie -? Mie, copiii? Nici vorbă, dar îmi place la nebunie procesul tehnologic. Ei bine, aratăți-mi un singur bărbat care să gîndească altfel și-i cedez veniturile mele suplimentare pe un an de zile, că și așa nu mă mai primește nici un patron să-i țin de urît. Revenind la oile noastre s-a stabilit, prin mijloace științifice și repetate studii de caz, că masculul care-și rupe oasele la serviciu nu mai are pic de chef pentru cele erotice. Abia dacă mai puțin de o treime dintre ei (care reușesc să mai tragă clapa la locul de muncă) își mențin poftele intacte. Restul – o masă amorfă, indiferentă la orice apropouri și avansuri. Bipezii respectivi, înzestrați doar cu pantaloni cu șliț – ca semn al bărbăției lor presupuse, preferă o ceașcă de cacao fierbinte, o pernuță moale sub cap și telecomanda televizorului la îndemînă. Eventual, ziarul la capul patului. Vinovat nu-i altul decît stresul profesional. Nu lenea sau inapetența. Nici viagra și nici țelina în stare pură nu reușesc să-i vină de hac. Ele, partenerele, sînt modelate din alt aluat, au altfel de hormoni, mai zglobii, mai neastîmpărați. Două treimi dintre femei n-au în minte, cînd vin acasă, decît cum să-și pună partenerul la podea (a se înțelege „la lucru”). Exact ca-n Familia Bundy. În cazul lor, zbenguielile erotice țin loc de mîncare, dar și de distracție. Românașul nostru, mai grijuliu cu familia, a găsit soluția: muncă – ioc, dragoste cu foc. Patul ține casa – glăsuiește o lege nescrisă a cuplurilor. Pentru asta e nevoie, însă, de „vino-ncoa” la ceas de seară. De unde, dacă vii stors de la muncă?! Așa că las-o mai moale, că ea, munca, nu se termină niciodată, pe cînd dragostea, ehe… ! Așa că nu vă mai mirați cu nici un chip cînd îi vedeți sprijinind gardurile sau tăind frunză la cîini. Știu ei ce fac, se țin „în formă”, fredonînd de dor și de inimă albastră: Foaie verde, la chindie/ Vin la tine, măi Marie/ Că de treabă m-am lăsat/ Pentru tine m-am păstrat. (Mihai BUZNEA)

Comunicat: În ultimii zece ani, indicele de natalitate a scăzut alarmant, ceea ce pune în pericol viitorul națiunii. Îngrijorați pînă peste poate de această evoluție… involutivă, guvernanții au dat ucaz către toți Adamii și toate Evele pînă-n 45 de ani: așa nu se mai poate, treceți la fapte. De vreți să scăpați de stres/ Strîngeți-vă-n brațe des/ Ce-o să iasă, vom vedea/ Să trăiască mîndra mea.