Laptele praf pentru sugari zace de două luni prin magazii

Redacția Ziarul de Bacău

• cinci primari au uitat să solicite la DSP laptele pentru sugari

110 sugari cu vîrste între 0 și 6 luni, cu domiciliul în cinci comune băcăuane, nu au mai mîncat de două luni lapte praf din programul gratuit derulat de Ministerul Sănătății de două luni. Micuții care au dreptul la hrană pe baza unei rețete gratuite prescrise de medicul de familie nu au primit laptele praf pentru că primarii din comunele Plopana, Faraoani, Tamași, Scorțeni, și Ghimeș-Făget au uitat din luna iulie să se mai aprovizioneze. Cele 770 de cutii de lapte praf pe care pînă acum ar fi trebuit să le primească micuții din comunele cu primari uituci stau în magazia Direcției de Sănătate Publică (DSP), instituție care a organizat licitația pentru desemnarea furnizorului, dar care se ocupă și de distribuirea laptelui către primării pe baza listelor depuse de medicii de familie. „Pe lîngă cele cinci primării amintite a fost și cea din Răcăciuni, dar aici sugarii nu au avut de suferit. Primăria din localitate a mai avut un stoc, iar copiii au primit lapte din acea rezervă. În celelalte localități nu știm ce s-a întîmplat de nu a fost trimis reprezentantul pentru ridicarea cutiilor de lapte praf”, ne-a declarat dr. Carmen Roșculeț, coordonatoarea programului de distribuire a laptelui praf din DSP. Întîrzierea cu care unele primării ridică laptele praf repartizat prin lege sugarilor de pe raza localităților de care răspund nu este singura problemă ridicată de acest program. De la începutul anului, cînd județului Bacău i-a fost repartizată suma de 9,177 miliarde de lei pentru achiziționarea de lapte praf, coordonatorii programului au atenționat că suma este insuficientă pentru toți sugarii cu vîrste între 0 și 12 luni. Dacă laptele praf ar fi fost distribuit tuturor copiilor din județ de pînă la un an, banii nu ar fi ajuns decît pînă în luna mai. „Ca laptele praf cumpărat de banii repartizați de minister să ajungă pînă la sfîrșitul anului, s-a decis ca sugarii care vor fi hrăniți cu lapte gratuit să fie incluși în grupa de vîrstă 0-6 luni”, a adăugat dr. Roșculeț. Estimările de la începutului anului au fost date peste cap de bebelușii veniți pe lume în ultimele luni și care se încadrează în categoriile sugarilor care au dreptul la lapte praf gratuit. Pentru că numărul micuților de pînă la șase luni a crescut, laptele praf repartizat județului Bacău la începutul anului ajunge numai pînă în luna noiembrie. Pentru ca în ultima lună a anului, sugarii care nu sînt alăptați la sîn să-și mai poată primi hrana, DSP trebuie să primească o suplimentare de buget. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.