■ Emil Vlăduț și Gică Burleanu se pregătesc de război
Petrolul Moinești și FCM ll Bacău se vor întîlni sîmbătă, într-un meci considerat derbiul etapei, dacă ținem cont de obiectivele propuse de cele două echipe. Atît Moineștiul, cît și FCM ll Bacău și-au propus înaintea începerii campionatului promovarea în Divizia C. Înaintea meciului de sîmbătă, de la Moinești, echipa gazdă se află pe prima poziție, fără nici o înfrîngere. Mai mult, moineștenii lui Emil Vlăduț (foto vlad27) au învins o altă formație candidată la promovare, după unii, cu cele mai mari șanse, FC Vaslui. FCM ll Bacău are serioase motive de îngrijorare, dat fiind cele două înfrîngeri de pînă acum. Antrenorul Gică Burleanu ne-a declarat însă ieri că „abia au trecut patru etape. Nu se poate vorbi despre ratarea obiectivului. Multe se mai pot întîmpla pînă în vară. Noi mergem la Moinești să ne jucăm șansele”. De partea celalaltă, Emil Vlăduț speră ca sîmbătă echipa sa să înregistreze cea de-a cincea victorie, deși lista incertitudinilor este „grasă”, Toma, Bucurel și Vasilachi aflîndu-se sub stricta supraveghere a medicului echipei. Petroliștii au intrat de ieri în cantonament, iar vineri, de la ora meciului, vor efectua un ultim antrenament. Cert este că, deși Petrolul este favorită, antrenorii celor două echipe privesc cu teamă confruntarea, motivele acestora fiind împărțite. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns