Handicapații care s-au mai însănătoșit vor fi trimiși acasă

Redacția Ziarul de Bacău

• în urma evaluării bolnavilor mintali din cămine s-a constatat că unii au început să-și revină • conducerea ISTH consideră că acestora le-ar fi mai bine în familii

Toate persoanele cu afecțiuni psihice și neuropsihice internate în căminele-spital din județul nostru au fost reexpertizate ca să se stabilească care este starea lor actuală de sănătate. Controalele medicale au fost efectuate din nou la cererea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap. „Aceste persoane nu au mai fost expertizate de Comisia Medicală din momentul în care au fost internate în centre. Atunci li s-a făcut examinarea psihiatrică și psihologică. Încercăm să stabilim acum dacă starea lor de sănătate a evoluat, deoarece persoanele internate aici urmează tratamente și terapii stricte sub supraveghere medicală”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap (ISTPH) din Bacău.

Comisia Medicală de Evaluare a Capacității de Muncă s-a deplasat în fiecare centru unde sînt instituționalizate bolnavii și a verificat pînă în prezent 646 de persoane. În județul nostru sînt patru centre pentru bolnavii psihici: la Vermești, Răcăciuni, Ungureni și Parincea. Medicii din Comisie au eliberat 78 de certificate de handicap mental la Vermești, 338 la Răcăciuni, 135 la Ungureni și 34 la Parincea. În urma examenului medical, alte două persoane internate la Vermești, 34 de la Răchitoasa, 24 de la Ungureni și una de la Parincea au primit certificate pentru handicap neuropsihic. Alte 62 de persoane cu handicap din cele patru centre au primit grad ușor de handicap, deoarece medicii au constat că nu mai prezintă probleme atît de grave de sănătate ca atunci cînd s-au internat. „Parte dintre cei din centre se pare că au fost recuperați într-o oarecare măsură. Urmează să verificăm situația familială a fiecărui asistat și, dacă nu pot fi integrați în familii, vor fi transferați în alte centre, în funcție de afecțiunea de care suferă”, a precizat Rodica Pădureanu. Conducerea ISTPH Bacău consideră că mai indicată ar fi integrarea persoanelor bolnave în familiile de unde au fost rupți, deoarece acasă, sub o atentă supraveghere și urmarea cu strictețe a tratamentului indicat de medici, pot fi recuperați mai ușor. (C.T.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.