Orfanii din Tg Ocna și centrul lor de plasament: năpăstuiți ai

Redacția Ziarul de Bacău

soartei, renegați de propriile familii și neglijați de societate

În caz de necesitate, Centrul de Plasament nr.4 din Târgu Ocna

poate adăposti 350 de minori dar, datorită politicii actuale, aici sînt

instituționalizați doar 118 ființe bătute de soartă, cu vîrste cuprinse

între 7 și 22 de ani. Pentru aceștia, singura lor casă este această

instituție, iar singurii lor părinți sînt îngrijitorii și educatorii care se

străduiesc să-i pregătească pentru viață. O viață de care, de altfel,

ne este frică și nouă, celor de bine- de rău avem un acoperiș

deasupra capului și persoane dragi care să ne sară în ajutor.

„Casa Blanca”- un refugiu insalubru

Dacă, în cele două corpuri de clădire, cei 118 orfani dispun de

condiții excelente de trai, cei care împlinesc vîrsta majoratului sînt

nevoiți să părăsească centrul, adică să se trezească aruncați în

plină stradă. Și, cum societatea românească actuală nu le poate

oferi nici un loc de muncă sau o locuință, ei sînt nevoiți să se înhaite

cu diferiți borfași și, în acest fel să intre într-o cu totul altă lume. Cea

interlopă. Un caz concludent este cel al lui Ion Drugă, un tînăr care

a încheiat socotelile cu viața la numai 23 de ani. Directorul

Centrului de Plasament, Eugen Păcurici ne-a declarat că i-a

acordat tot sprijinul, dar că acesta era un individ care intrase de

mult în patima băuturii și, mai mult, se droga cu substanțe

halucinogene:” Mă întîlneam, de multe ori, seara cu el și era într-o

permaneentă stare de ebrietate. L-am surprins de vreo cîteva ori cu

mîinile pline de bronz galben, de la aurolac”. Ca și el, majoritatea

celor care au rămas pe drumuri, trag tot la acest centru unde,

altădată, aveau de toate. Dar, pentru că nu mai pot fi primiți aici, ei

și-au găsuit un refugiu insalubru de numit „Casa Blanca”. Un nume

foarte frumos pentru o clădire în paragină unde apa curentă , ca și

lumina, nu există.

Lipsă de bani și promisiuni deșarte

Cu toate acestea, conducerea Centrului de Plasament se poate

mîndri cu o promoție de 5 studenți, 10 liceeni, 9 elevi la școli

profesionale și 11 la școli de ucenici. „Avem și destul de multe

cazuri pozitive- ne-a declarat directorul Eugen Păcurici. Din păcate,

exisdtă și mulți foști instituționalizați care comit infracțiuni. Oricum,

după ce pleacă de la noi, revocați prin efectul legii, ei nu se

adapterază în totalitate, atunci cînd se întorc la părinți sau, după

caz, la rude. Ca atare, ei revin la Tg. Ocna și datorită faptului că nu

îi mai putem primi, aceștia se aciuează pe unde pot. Neavînd

condițiile de la noi- televizor color, trei mese pe zi și supliment,

haine și un acoperiș deasupra capului, ei ajung să comită

infracțiuni. Oricum, așa cum se întîmplă în majoritatea centrelor de

plasament din țară, acest „lux” presupune fonduri, care în

majoritatea cazurilor, rămîn la stadiul de promisiuni. Consiliul

Județean Bacău, de exemplu, a promis că ne va încălzi clădirile

Centrului prinbtr-o rețrea de centrale proprii. Oricum, totul a rămas

la faza de proiect iar copiii beneficiază, în continuare, de căldura

oferită de vechea centrală termică care consumă foarte mult și

prezintă pierderi. (Daniel GORUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.