Adio pescuit!

Inevitabilul s-a produs. Dacă duminica trecută se mai putea lua caras frumușel pe Bistrița, sau beldiță la Lilieci, începînd de luni seara, speranțele celor împătimiți într-ale pescuitului au început să se irosească. Odată cu prima ninsoare, doar „frumoșii nebuni” ai bălților se mai aventurează pe baltă. Cum șansele la plută sau chiar la lansetă, cu plumbul pe fundul apei sînt practic nule, singura șansă rămîne pescuitul la răpitor. Șalăul, alături de știucă – este specia preferată de toți pescarii de șes. Este un răpitor „nobil”, cu carne gustoasă, apreciată în special de către cei care țin regim. Pescuitul sportiv al șalăului – și îndeosebi al exemplarelor mari – necesită o măiestrie sportivă. Prinderea lui îl bucură pe undițar mai ales atunci cînd a dat de un loc „bun”. Șalăul are corpul alungit, rotund, aproape fusiform, și o gură mare, prevăzută cu dinți puternici. Cele două aripioare dorsale au niște pete specifice, de aceeași culoare cu dungile transversale de pe corp. Fiind un pește mîncăcios, șalăul crește relativ repede în apele bogate în pește. La vîrsta de 3 – 4 ani atinge greutatea de 2 – 3 kg și chiar mai mult. În medie, exemplarele pescuite ating greutatea de 1 – 3 kg și lungimea de 40 – 70 cm. S-au pescuit însă și exemplare de 8 – 10 kg. Șalăului îi plac apele limpezi, unde poate să observe cu ușurință prada. Cantonează în locurile cu fundul nisipos și se hrănește cu guvizi, obleți, babuște și alte specii de talie mică, fiind un excelent răpitor. Își caută hrana mai ales pe fundul apei, în preajma vegetației submerse, sau lîngă obiectele de sub apă, în șuvoaiele domoale, lîngă bolovani sau gropi. Devine răpitor chiar și după 4 – 5 luni de la ieșirea din icre.

Șalăul se pescuiește cu pluta și cu năluci. De multe ori, el este prins odată cu avatul sau cu alte specii. Sezonul cel mai bun pentru pescuit este august – noiembrie.

La pescuitul cu pluta, varga trebuie să aibă vîrful flexibil, să fie ușoară, și să nu depășească lungimea de 3,4 – 4 m. Mulineta cu tambur fix nu este absolut necesară. Firul va avea grosimea de 0,35 mm, iar struna, de 0,30 mm. Plumbul se alege în funcție de viteza curentului, și va avea greutatea de 10 – 20 grame. Cîrligele numărul 3 – 6 corespund cel mai bine acestui pescuit. Ca momeală se folosesc obleți vii, dar în lipsa acestora sînt buni și peștișorii morți. Momeala se lansează totdeauna spre aval. Dacă șalăul nu răspunde la „apelul” nostru, schimbăm locul de pescuit. Mușcătura șalăului este brutală, de aceea înțeparea trebuie să fie promptă și seacă. Nu trebuie să lăsăm peștele să coboare spre fundul apei sau să intre în vegetație.

În apele noastre, pescuitul cu năluci dă rezultate bune în lunile august – septembrie. În acest scop folosim echipamentul întrebuințat la pescuitul știucii. Nailonul să nu fie mai gros de 0,35 mm, iar struna, de 0,30 mm. Cîrligele numărul 2 și 3 cu tija lungă pătrund ușor în gura osoasă a șalăului. Aruncările să fie scurte, în direcția care ne convine mai bine, explorînd atent locurile bănuite. Pescuitul șalăului este destul de complicat, cerînd calcularea vitezei apei, descoperirea obstacolelor, derivarea nălucii etc, dar îți dă multă satisfacție. Înțeparea trebuie să fie precisă. Lupta cu șalăul nu durează mult, dar este frumoasă, distractivă.