INVITAȚIE LA DIALOG „Aștept să fiu contrazis de fapte”

Redacția Ziarul de Bacău

Isidor Gherghina, „un locuitor din Bacău”: Prima zăpadă din acest an ne-a surprins nu doar nepregătiți perntru a interveni în rezolvarea situațiilor de trafic, a disconfortului urban, ci a scos la iveală și o mai veche mentalitate, păguboasă, a multora dintre noi: arătatul cu degetul. Ceea ce înseamnă: să vină altul să facă, Primăria, Salubritatea, oricine, numai noi, nu. Bunul simț elementar ne obligă să ieșim în stradă pentru a degaja zăpada de pe trotuare, fiecare în dreptul casei lui, al magazinului, de pe aleile de acces dintre blocuri. Marți – ziua cea mai afectată de ninsori și zăpadă, am văzut prea puțini băcăuani făcînd acest lucru. Norocul nostru a fost acela că tot natura a făcut curățenie pe străzi, în sensul că a topit nămeții și ne-a scutit de griji. Deocamdată. Nu mi-am propus să o fac pe moralistul, dar nici nu mă pot abține să n-o spun direct: de ce alții, cum sînt ardelenii, pot să facă acest lucru, iar noi nu? Știm că năravul din fire n-are lecuire, dar tare aș vrea să fiu contrazis de fapte. Să nu așteptăm să fim îndemnați sau obligați să facem ceva, ci să fim convinși că trebuie să intervenim. Mi-ar face plăcere să constat, la următoarea ninsoare, că nu am vorbit în vînt. În fond, orașul e al nostru, avem nu doar drepturi, ci și obligații.

Tableta de sănătate

Urticaria

Urticaria este o erupție cutanată de papule rozalee cu centrul albicios, localizate și mai ales generalizate. Erupția este pruriginoasă ori fugace, alteori hemoragică. Apare de obicei după o alergie medicamentoasă sau alimentară. La analize apare frecvent în formula leucocitară enzonofilia sanguină. Tratament: regim hidric 24 de ore, purgative saline, antialergice. Dintre antialergice menționăm cloritine, clorfeniramina, ambele sub formă de drajeuri, femiraminul, nilfanul sau romerganul, vitamina C, efedrina administrată intramuscular precum și hemisuscinat de hidrocortizon în cazuri cînd apare edem Quinque laringian. (dr. Octav Apostolescu). (Rubrică realizată de Florin DUNĂREANU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.