Guvernul a prelungit din nou termenul pînă la care sînt suspendate adopțiile internaționale. În ultima ședință, Executivul a decis ca moratoriul asupra adopțiilor internaționale să fie prelungit pînă la 1 februarie 2003. Moratoriul prevede suspendarea, pe o perioadă limitată, a procedurilor avînd ca obiect adopția copiilor români de către o persoană sau o familie cu cetățenie străină ori de către o persoană sau o familie cu cetățenie română și cu domiciliul sau reședința în străinătate. Prelungirea a fost impusă de necesitatea definitivării pachetului legislativ în domeniul protecției copilului. Suspendate inițial la sfîrșitul anului trecut, ca urmare a unor scandaluri scoase la iveală de presă, în care erau implicate organizații care făceau trafic cu copiii români, termenele de interzicere a adopțiilor internaționale au fost în mai multe rînduri prelungite. Ultima dată stabilită de guvern expira pe 15 noiembrie, însă a fost din nou extinsă pînă la începutul lunii februarie. (C.B.)
Termenul de reluare a adopțiilor internaționale a fost prelungit din nou
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.