• mai mulți directori și patroni au dat fuga să se înnoiască
Chiar dacă este destinat exclusiv bărbaților, noul magazin din Onești deschis de Radu Oniga nu comercializează, cum s-ar putea crede la prima impresie, „materiale erotice”, ci confecții, încălțăminte și cosmetice doar pentru bărbați. „Peste tot în oraș vedem magazine mixte sau chiar cu produse doar pentru femei, dar bărbații nu aveau un magazin doar al lor”, explică Radu Oniga de ce a ales acest domeniu. „Dar asta nu înseamnă că în magazin nu au ce căuta femeile”, se grăbește să adauge patronul. Dimpotrivă, el spune că cei mai buni clienți vor fi tot doamnele în căutare de cadouri pentru cei dragi. Pe lîngă originala idee, cel puțin în Onești, Radu Oniga speră să-și atragă clientela și prin calitatea produselor, toate provenite de la firme de renume. De altfel, unul din primii clienți ai noului magazin a fost Nicolae Găbureanu, directorul economic al Primăriei Onești, care și-a cumpărat un elegant sacou provenit dintr-un lot special destinat exportului în Franța și din care, la Onești, au ajuns doar cîteva modele. Exemplul directorului Găbureanu a fost imediat urmat de oameni de afaceri din oraș, printre care Alin Boholțeanu și Gelu Nicolcea, precum și de șefi de instituții sau din Poliția Onești, care au „ochit” deja modelele de costum pe care vor să le cumpere. (C. BIBIRE)
Lasă un răspuns