Pompierii militari s-au luptat sîmbătă, în jurul prînzului, mai bine de trei ore cu un incendiu izbucnit în subsolul unui bloc. Apelul de intervenție a fost primit la ora 11.04, iar două autospeciale au ajuns la fața locului cîteva minute mai tîrziu. Odată ajunși pe strada Slănicului, la blocul nr. 4, pompierii au observat că din subsolul scării B ieșea un fum gros și înecăcios. „Pompierii au acționat imediat pentru stingerea focului, dar intervenția le-a fost îngreunată din cauza fumului gros. Ei au acționat cu o autospecială cu apă și spumă”, ne-a declarat maiorul Volodea Tisescu, ofițerul de relații cu presa. Conform raportului, locatarii și-au amenajat boxe în subsolul blocului. Într-una din aceste boxe, Vasile Bardașu, unul dintre proprietari, a uitat o lumînare aprinsă de la care a luat foc mobilierul și butoaiele de plastic, pe care le avea depozitate acolo. „Că au luat foc butoaiele omului n-ar fi însemnat nimic, dar au ars și s-au degradat izolațiile țevilor de termoficare și canalizare care treceau prin boxa lui Bardașu, și acum trebuie schimbate. Dacă n-am fi fost eficienți, exista pericolul ca incendiul să se extindă la întreg blocul prin tubulatura conductelor din subsol către apartamente. Pericolul a fost real pentru că toate conductele de canalizare sînt din PVC și iau foc destul de repede, provoacă un fum dens și înecăcios, și dă mult de furcă pompierilor în astfel de cazuri. Din cauza topirii acestor conducte de plastic a fost necesar ca întîi să se folosească autospeciala de evacuare a fumului, pentru că altfel nu se putea interveni în susbsol”, a explicat maiorul Tisescu.
Valoarea prejudiciului proprietarului se ridică la două milioane de lei, iar cea a conducetelor degradate care trebuie înlocuite se ridică la 20 de milioane de lei. (Mirela R.)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.