În cadrul Parchetului Național Anticorupție (PNA) funcționează în toată țara 16 servicii la nivelul Parchetelor de pe lînga curțile de apel, lucru valabil și în județul nostru. PNA își desfășoară activitatea în cîteva încăperi ale Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău, dar spațiile sînt insuficiente și necorespunzătoare. „Avînd în vedere faptul ca, potrivit Legii 503, PNA este o structură autonomă, fiind independentă de celelalte instanțe de judecată sau autorități publice este necesar ca acestea să-și desfășoare activitatea în spații separate”, a afirmat zilele trecute premierul Adrian Năstase. El le-a cerut autorităților locale să caute soluții pentru ca funcționarea PNA la nivel local să fie cît mai eficientă.
Guvernanții au ajuns la concluzia că o instutiție atît de măreață ca Parchetul Național Anticorupție (PNA) are nevoie de sediii separate de celelate instituții ale Ministerului Justiției. De această situație s-a arătat interesat chiar primul ministru Adrian Năstase, care a atras atenția că delimitarea chiar și din punct de vedere al amplasării acestei instituții trebuie făcută clar și repede pentru „a se evita suspiciunile care ar putea să apară, în condiuțiile în care PNA ar funcționa în același sediu cu alte instituții ale statului”. (M.R)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.