Tinerii cer ajutorul surzilor

• mulți tineri se taie pe mîini, se ard cu țigările sau iau droguri, dar nimeni nu-i întreabă nimic • cele mai multe minciuni-scuză spuse de tinerii problemă sînt crezute • mai grav este că unii adulți nici nu observă ce se întîmplă cu copiii lor

Mergem pe stradă, mergem la discotecă sau în oricare loc public și deodată privirea noastră se izbește de o mînă tăiată, ciopîrțită de o lamă, arsă cu o țigară. Dacă se întămplă ca mîna să aparțină unei persoane cunoscute, mergi imediat și întrebi ce s-a întîmplat. Speri și, de fapt, crezi că e vorba de o bătaie, de ceva scandal. Însă nu de puține ori afli cu stupoare că rănile sînt făcute de însăși persoana cu care vorbești. Adică acea persoană și-a făcut rău singură? Ți se pare caraghios, comic, de necrezut. Îi spui ceva de genul „îmi pare rău”, cu toate că nu-ți mai pasă. De multe ori nu mai ceri detalii și încerci să ieși din compania acelui „țicnit”. Te întrebi de ce nu s-a îmbătat, de ce nu a tras o țigară în loc să-și ciopîrțească mîinile. Te gîndești imediat că tu nu vei face niciodată asta. Cel puțin așa crezi pe moment.

Bine ar fi să fie așa cum crezi și să nu te apuci să-ți faci rău, de orice natură ar fi acesta. Dar cazurile se înmulțesc și nu trece o zi fără să vezi un tînăr, amic de-al tău, că și-a făcut rău. Motivele? O ceartă cu părinții, o notă mică, o depresie fără motiv, o ceartă cu iubitul (a), urăște viața, se simte singur, se simte frustrat. Sînt milioane de motive care te pot determina să-ți faci una ca asta. Persoana respectivă a avut un motiv și a avut „curajul” să ia o lamă în mînă și să se taie, a luat o țigară și s-a ars, a găsit un perete și și-a zdrobit pumnul. Cu cineva care a trecut prin așa ceva chiar am stat de vorbă. Nușa mi-a povestit că „mă simțeam supărată, aveam nervi, eram deprimată, mă duceam la baie și mă calmam cu lama. Acum nu mi-aș mai face așa ceva. A fost o perioadă grea, dar a trecut”, recunoaște fata. Florin, însă, încă continuă să-și facă rău, deși e conștient că nu e bine. „M-am ars cu țigara acum o săptămînă pe mînă. Din curiozitate, chiar am numărat arsurile și am vreo douăzeci și ceva. Prietenii s-au speriat cînd m-au văzut, dar nu aveau ce să-mi facă, pentru că arsurile erau deja făcute. Nu m-a durut de loc, sau dacă m-a durut nu am simțit, pentru că atunci eram fericit că aveam curajul să fac asta. Trebuia, simțeam nevoia să fac ceva extrem, să mă calmez”, mi-a spus el. L-am întrebat cum de părinții nu și-au dat seama și nu l-au luat la întrebări, iar el mi-a răspuns că „m-a întrebat mama ceva, dar i-am zis că a picurat un pic de acid de la bateria mașinii pe mînă și m-a crezut. Oricum nu-i pasă. Și știu că nu-s normal!”, a venit imediat concluzia, spusă zîmbind.

Principala problemă cred că este că prin găștile de cartier a devenit o modă ca tinerii să se taie pe brațe, să se ardă cu chibritul sau cu țigara. Ceea ce pentru noi e o nebunie, pentru ei e un act de curaj. Celor mai mulți adulți nu le pasă, mai ales dacă nu e vorba de odrasla lor. Însă „oamenii mari” ar trebui să realizeze că unii tineri au nevoie de ajutor. Degeaba există psihologul liceului, pentru că cei cu probleme adevărate oricum nu apelează la ei. Le ajunge că sînt considerați nebuni de prietenii lor. Dacă mai sînt văzuți și pe la cabinetul psihologului, sînt izolați total de lume. În loc să fie ajutați și scoși din starea în care sînt, lumea se debarasează de ei. Și atunci nu e de mirare că sadismul asupra propriei persoane continuă cu calmante, droguri și încercări de sinucidere. Semnalul de alarmă a fost deja tras și bine ar fi că cei care pot face ceva să se trezească. (Andreea Ceasăr)