La cîteva minute după începerea jocului, în tribunele stadionului a sosit și fostul antrenor al Bacăului, Ghiță Poenaru. Vizibil mîhnit de faptul că în urmă cu cîteva ore echipa pe care o antrenează, Ceahlăul Piatra Neamț, a fost învinsă chiar pe propriul teren de către Rapid, Poenaru a urmărit cu emoții meciul pe care băcăuanii l-au cîștigat în cele din urmă. El a rămas impresionat de jocul cîtorva fotbaliști de la UTA, dar în special de Drida, cel care le-a făcut zile fripte băcăuanilor. Referitor la meciul echipei sale, Poenaru a recunoscut că Rapidul este valoric peste, însă „cu puțin noroc puteam să obținem măcar un punct. Nu știu ce să spun despre golul al doilea, dar am înțeles că Forminte i-ar fi scos din ofsaid, chiar dacă era trecut de linia de aut de poartă. Am înțeles că așa spune regulamentul”, a spus Poenaru. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Poenaru mîhnit
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.