Un băiețel care peste puțin timp va împlini două luni a devenit o povară pentru personalul medical din secția Pediatrie I a Spitalului Județean. Nu micuța făptură este de fapt pricina bătăilor de cap, ci părinții acesteia, care după ce și-au internat copilul s-au făcut nevăzuți. Cu biletul de externare completat în ziua de 1 noiembrie, Andrei Cosmin Cioroabă este greu de cazat în secția de spital, întrucît saloanele sînt arhipline de copii suferinzi, de care trebuie izolat ca să nu se îmbolnăvească din nou. Copilul stă inutil în spital de atîtea zile din cauza unor părinți iresponsabili. Ei s-au lepădat de copil ca de un lucru nefolositor, iar cadrele medicale nu știu cum să procedeze pentru ca băiețelul să ajungă mai repede în familia lui. „Copilul a fost internat pe 27 octombrie cu enterocolită și rinofaringită. Mama lui, Liliana Cioroabă, are 21 de ani și este din comuna Măgura, iar tatăl, Victor Rînjală, are 28 de ani și muncește ca vînzător în Piața Centrală. El a venit după cîteva zile de la externarea copilului, dar pentru că nu avea acte nu i-am putut da băiețelul în grijă. L-am rugat să vină cu actele lui sau ale mamei, dar dus a fost”, ne-a declarat asistenta Florentina David de la serviciul de Externări al secției Pediatrie I. Dacă părinții lui Andrei Cioroabă nu vor veni să-l ia acasă în scurt timp, cadrele medicale sînt hotărîte să anunțe Poliția. Dacă l-ar declara drept copil abandonat, Andrei ar mai sta în spital săptămîni în șir pînă cînd reprezentanții Direcției de Protecție a Copilului ar finaliza ancheta socială în acest caz. (Cezara DUȚĂ)
Bebeluș lepădat în spital
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.