Foamete în orfelinate

Redacția Ziarul de Bacău

• pentru că centrele de plasament au datorii, iar banii nu se știe cînd vor veni, majoritatea agenților economici refuză să mai dea orfelinatelor alimente pe datorie • porțiile micilor orfani sînt cu fiecare zi tot mai mici • copiii statului mănîncă acum numai ceai, ciorbe de zarzavaturi și fasole • șansele ca lucrurile să se îmbunătățească sînt destul de mici, în condițiile în care Consiliul Județean nu are bani

Întîrzierea lefurilor pare să devină o stare de normalitate în rîndul salariaților de la Protecția Copilului, iar mîncarea din farfuriile orfanilor este, cu fiecare zi, tot mai puțină. Situația a apărut cu aproximativ o lună în urmă, ca urmare a faptului că alocația bugetară pentru aceste capitole s-a epuizat de mai mult timp, iar Consiliul Județean nu mai are de unde să scoată alți bani. La rectificarea de buget, Direcția pentru Protecția Copilului a primit doar patru miliarde de lei, bani care nu acoperă salariile sau cheltuielile pentru alimente nici pentru o lună. Deficitul prognozat pînă la sfîrșitul anului este de 28 de miliarde de lei, suma incluzînd atît cheltuielile legate de personal, cît și cele materiale. „Știu că s-a înaintat de Consiliul Județean Bacău o solicitare de finanțare extraordinară la Guvern. Suma cerută este de 30 de miliarde de lei, aceasta urmînd să acopere toate cheltuielile, pînă la sfîrșitul anului”, ne-a declarat Sorin Brașoveanu, directorul DGPC Bacău.

Efectele lipsei banilor nu au întîrziat să apară. Majoritatea furnizorilor de alimente cu care centrele de plasament aveau contract refuză să mai dea mîncare pe datorie. Practic, în momentul de față, administratorii orfelinatelor nu mai pot face aprovizionarea decît cu pîine, ouă și carne tocată. Situația este de-a dreptul dramatică, întrucît, tot din lipsa banilor, orfelinatele nu au făcut nici aprovizionarea de toamnă. „În magazii nu se găsește acum nici măcar un cartof, iar prepararea hranei este un adevărat chin pentru noi, pentru că nu avem ce pune în oale. Copiii nu mănîncă decît ceai, ciorbe de legume, mîncăruri din carne tocată și murături, pentru că atît avem să le dăm”, ne-a declarat un salariat de la un centru de plasament. Dată fiind situația financiară foarte dificilă, care a determinat lipsa alimentelor din magazii și frigidere, copiii nu mai primesc acum nici măcar echivalentul alocației zilnice de hrană. Administratorii centrelor de plasament sînt de părere că, dacă nu vor achita facturile restante în cel mai scurt timp, și puținii furnizori care mai livează acum produse orfelinatelor vor înceta să mai dea pe datorie.

Nici pentru salariații din sistem perspectivele nu sînt mai bune. Pe data de 5 noiembrie, cei peste 1.100 de salariați ar fi trebuit să-și încaseze lefurile, însă aceeiași lipsă a banilor a fost motivul pentru care educatorii, instructorii sau psihologii nu și-au luat banii. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.