CRONICA TV Constantin CĂLIN

Caleidoscopul săptămînii

Nu-i o ușurătate să privești emisiunile de modă. Sînt multe unghiuri din care o poți face. Mai la îndemînă îmi e cel al criticului de artă și al observatorului social. Aproape orice lansare a unei colecții este aidoma unui vernisaj sau unei premiere teatrale. Acum lucrurile au o asemenea alură și la noi. M-am cam convins, o dată în plus, de aceasta, văzînd reportajul realizat pentru B1 TV de la lansarea colecției „Spirit sacru”, creată de Rita Mureșan, care, după pilda unor designeri străini, inovează asimilînd elementele etnografice dintr-o arie geografică îndepărtată, exotică: cea a indienilor amerindieni. Pe Realitatea TV, într-un alt reportaj a fost prezentată colecția „Simbioze”, de Liza Panait, compusă din piese vestimentare în tonuri împrumutate de la natura anotimpului curent: toamna. Inevitabil, în aceste reportaje apar și destule figuri care provoacă indiosincrasie: inși care mișună într-o parte și-n alta, dîndu-și aere și făcînd declarații ridicole. Văzîndu-i, nu poți să nu te gîndești, prin contrast, la cealaltă parte a societății românești, mult mai numeroasă, care trăiește simplu, fără lux și fără mofturi.

Deși n-am încredere în noțiunea de VIP, sîmbăta trecută am lăsat alte emisiuni ca să o urmăresc pe cea intitulată „Noaptea vipurilor”, pe TVR 2. A prezentat-o Cristian Brancu, redactorul -șef al publicației de gen. După el, vipurile sînt „oameni adevărați”, „puternici”, „autentici”, „generoși”. Cei cărora le-a făcut loc în program corespundeau, aproape toți, acestei definiții. De exemplu, fetele formației „Hora” – s-a spus – susțin cheltuielile de școlarizare pentru patru copii dintr-o familie foarte săracă. Designerul Elena Lăslean a ajutat cu o sumă considerabilă pe o tînără invalidă (deosebit de talentată) să intre în breasla sa etc. Nu astfel de oameni sînt însă vipurile despre care scrie, săptămînă de săptămînă, revista lui Cristian Brancu. Mulți dintre cei al căror nume l-am întîlnit acolo sînt veritabile sugative de bani, trăiesc deșănțat, amoral sau chiar imoral, nu se încadrează nicidecum în definiția citată, bună doar pentru ocazii festive. Iar „Noaptea vipurilor”, trebuie zis, a ilustrat o astfel de ocazie: împlinirea a zece ani de la apariția primului număr al revistei „VIP”.

La „Arena artelor” (TVR Cultural) a fost abordată o temă care îi privește , deopotrivă, pe plasticieni și pe cumpărătorii produselor lor: inexistența unei piețe de artă. Un simulacru, cea care îi ține actualmente locul e, în mare parte, subterană și nesigură. Avem – s-a spus – „geambașii de artă” (care achiziționează, pentru a le vinde „afară”, fiare de călcat vechi, mobilă țărănească, elemente de feronerie etc), nu și „experți în artă”, situație care face posibilă circulația multor falsuri. Anul trecut de pildă, au apărut 128 de falsuri Brâncuși . Și încă un lucru, de-a dreptul alarmant: după 1990, chiar colecțiile unor muzee ar fi fost grevate de falsuri, prin înlocuirea pieselor autentice cu copii! Fenomenul atinge, pe alocuri, un procent de 30-40 la sută. Criticul Pavel Șusară l-a uimit pe reprezentantul Ministerului Culturii, vorbind de traficul cu icoane pe sticlă aflate în muzeele din Brașov și Baia Mare. Problema, frizînd penalul, e mai veche și, probabil, mai ramificată. La jefuirea patrimoniului, hoții vor fi beneficiat ici-colo, nu o dată, de colaborarea unor inși plătiți, de instituțiile statului, să-l apere.

S-a încheiat unul din serialele care mi-au făcut plăcere: „Cu taxiul prin orașele lumii”. În primul rînd, datorită naratorului (Michael Krass), un reporter simpatic, inteligent, sociabil. Fără această ultimă calitate nici n-ar fi reușit. Unele episoade mi-au stimulat nu numai curiozitatea, ci și reveria, dorința de a vedea eu însumi Barcelona, Buenos Aires, New Orleans etc. Ultimul reportaj a prezentat Hong Kong-ul, oraș viu și cosmopolit, cu o inimaginabilă densitate a centrelor comerciale, superlativ al capitalismului. Însă și aci există numeroși oameni care caută un stil de viață mai bun.

Se intensifică, pe toate posturile de televiziune, rumoarea provocată de ideea alegerilor anticipate. PSD caută să dea impresia că e în vînă și că poate să le cîștige în mod detașat. Eu cred că, mai curînd, se teme de erodarea care va urma acceptării candidaturii pentru NATO, căci vor veni peste noi nu puține incoveniente și decepții. Nu trebuie să fii nici profet, nici analist politic ca să afirmi asta. E de ajuns să fii un om cu bun simț. Momentan, înnăditura i-ar prii PSD-ului. Însă întărirea sa peste anumite limite e neliniștitoare. Dacă se va întîmpla, atunci să vezi aroganță de partid și de stat!

Două din imaginile săptămînii la care mă refer merită adnotate: ambele îl au (inevitabil) în centrul lor pe șeful guvernului, Adrian Năstase. În prima, acesta arată, folosind un album, că Victor Ponta, cel ales lider al tineretului din PSD, seamănă din profil cu NicolaeTitulescu, observație bună la o șuetă, dar irelevantă. Seamănă și pe dinăuntru, adică în tărtăcuță, sau (întrebarea pe care și-o vor fi pus imediat domnișoarele pesediste) mai jos (de la brîu la vale)? Titulescu suferea de criptorhidie. În fine, autorul comparației a vrut să-i menească tînărului o carieră de anvergura celei avute de fostul președinte al Societății Națiunilor sau a vrut să provoace puțină ilaritate? A doua imagine: Adrian Năstase venit să salute caravana „Academiei Cațavencu” la plecarea ei în Africa. E prea de tot! Asociat cu altele de aceeași importanță, gestul său mă determină să bănuiesc că suferă deja de obsesia ubicuității, mai simplu spus, de boala de a fi pretutindeni. A mai făcut-o cineva pe vremuri și ne-a dezgustat.