Rubricile de vînzări ale mai tuturor publicațiilor din țară, mari sau mici, centrale ori locale, abundă, în ultima vreme, de anunțuri formulate stereotip, așa cum și marfa propusă spre cumpărare este aceeași: vînd detectoare radar, ultraperformante, prețuri minime, gata cu amenzile sau și, mai simplu: vînd detectoare radar, telefon cutare. Un comerț în plină înflorire. Vinde și românul ce poate, ce se caută. Succes garantat, investești odată trei-patru milioane, dar ai scăpat de griji, poți să-ți mîni bidiviul în voia cea bună pe șoselele patriei, cu orice viteză dorești, le faci „pa” din mers agenților de circulație, care-și cam pierd obiectul muncii și le subțiază încasările extrabugetare. Ba, dacă stai să judeci lucrurile și mai adînc, vorba lui nenea Iancu, se poate face economie și de niscai posturi din schemă, care tot bani se cheamă că sînt, care trec la excedent pentru prime și echipament. Găselnița cu pricina e, totodată, sursă pentru creșterea PIB: se dezvoltă producția în cadrul prognosticului de 4,5 la sută lansat de Guvern, sporesc și veniturile la VN. Observi corelările?, mă fixează cu privirile, de pe sticla televizorului, un reputat analist economic invitat într-un talk show de temă. Românul e inventiv, găsește întotdeauna rezolvări pentru a-și rotunji cîștigurile și a se descurca în pacostea asta de tranziție spre economia de piață. Problemă serioasă, de interes național, susțin alții, demnitari prin vocație post-decembristă. Nu se poate accepta, răul trebuie eradicat, păi ce ne facem noi fără vitezomanii șoselelor, cînd mai ajungem în Europa? Drept pentru care Executivul a și pus de-o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea cutărui articol din Codul Rutier. E ilegal cu anti- radare, cine-i prins, ăla e! Deocamdată, fabricanții respectivei scule, ingenioase foc, prosperă. Au și de ce: dispozitivul cu pricina depistează radarul Poliției de la un kilometru și jumătate în oraș și de la doi kilometri în afară. Păi ce să vrei mai mult? Ți-a făcut obiectul „țîc” și o lași moale pînă treci de capcană, după care iar o calci pe coadă pe nărăvașa Marița. Geaba au mai fost dotați agenții cu scule de ultimă oră, că li s-a și găsit antidotul! Te pui cu românii? Ei au soluții la toate ca să iasă scama. Mi-amintesc de o întîmplarte, cam vechișoară dar proaspătă pentru morala ei: doi specialiști români sînt trimiși pentru cîteva luni să asigure asistență tehnică la o firmă din Suedia. Era iarnă. Normal, își iau gazdă, diurna nu le ajunge pentru hotel. În camera lor- cald ca-n baie, contorul de căldură se-nvîrte în draci. Se sfîrșește luna, vine și proprietarul să-și ia monedele din colectura aparatului. Cutia- goală. Se scarpină Olsen după ureche, nici să priceapă ce se-ntîmplă, curiozitatea mare îl îndeamnă să le propună chiriașilor săi un tîrg: îmi spuneți cum ați făcut și vă scutesc de plată cît stați la mine. Românii îi explică șmecheria de rămîne vikingul ca la dentist; în aparat, în loc de monede adevărate, de metal, aceștia introduceau monede din… gheață, fabricate în frigiderul gazdei.
Așadar, mai pui la îndoială inventivitatea românului? Trei sîrme, unul- două circuite integrate și-un țîuitor pe post de avertizare sonoră și-ai dat peste cap scula, ultimul răcnet adusă pe bani grei din Occident. Treaba-i clară! Altceva nu pot pricepe, ce vreți, mă depășește tehnica: radarele circulației nu-s acolo unde sînt pentru a temporiza avîntul viteziștilor și a ne proteja, astfel, integritatea ș.a.m.d.? Ori sînt amplasate strategic tocmai pentru a face bani? Că prea s-au tulburat apele cu anti- radarele buclucașe, de te și miri cum de încă nu s-au scurt- circuitat! Păcatul e altul, zic eu: de ce nu s-o fi inventat încă radarul anti- sărăcie? Să-l cumpere tot omul și să scape de belea. Vezi, la chestia asta tot Occidentul e mai tare! (Mihai BUZNEA)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.