FĂRĂ PREJUDECĂȚI Jocuri de-a-v-ați ascunselea

Mihai BUZNEA

Nu i-am agreat niciodată pe farsori, mincinoși, hoți și profitori. Pe cei care, folosindu-și pozițiile ocupate într-o anume ierarhie socio- profesională, și-au creat avantaje, au condiționat, au pretins, au dobîndit foloase necuvenite. Eludînd legea și normele morale, exigențele deontologice, bunul simț. Pozînd în oameni cinstiți, onorabili, incoruptibili dar ascunzînd, sub măști, cu totul alte chipuri și năravuri. Fariseii. Cu atît mai hidoși, cu cît sînt puși să facă dreptate. Oamenii legii. Sigur, nu toți, dar destui dintre ei. Apărați de ceea ce noi, muritorii de rînd, nici nu putem visa: inamovibilitatea. Un fel de supermani. În pofida egalității depline și a răspunderii necondiționate, principii consfințite de Constituție.

Nu acuz, constat. Nu dau și nici nu propun verdicte. Îmi exprim o opinie, care sper să rămînă liberă. Și dezacordul total față de practicile abuzive. Presa abundă de exemple, din păcate, despre slujitori ai zeiței Atena care au înșelat-o și abandonat-o. Despre magistrați de tot felul și felurite ranguri dedați abuzului. Avocați transformați în mesageri ai unor împricinați doritori a li se spăla păcatele, evident contra unor bacșișuri grase plătite în moneda unchiului Sam. Judecători sindici deveniți prosperi peste noapte, dați în urmărire generală sau arestați pentru acordarea de facilități preferențiale la anume lichidări falimentare. Procurori suspendați și chiar reținuți preventiv, anchetați și judecați din pricini apropiate de cele de mai sus: favorizări, temporizări, jocuri de-a-v-ați ascunselea cu dosare – problemă. București, Oradea, Timișoara ori Bacău sînt centre de referință. Nu afirm că sînt vinovați, e valabilă și pentru ei prezumția de nevinovăție, pînă la stabilirea, completă și definitivă, a adevărului. Dar nici nu bag mîna în foc că n-ar fi măcar ceva, acolo. Numai că nu prea pricep un lucru, între multe altele: după „preliminariile” procedurale avînd ca subiecți oameni în robe, nu prea am auzit mare lucru despre ce s-a mai întîmplat cu împricinații și cam ce pedepse le-au răsplătit faptele. În schimb, despre ziariștii implicați, judecați și condamnați abuziv ori pentru fapte voit exagerate, s-a scris și auzit nu doar în presa de pe la noi, ci și de aiurea. Ce să-i faci, breaslă incomodă asta, a condeierilor, adulmecă peste tot, deranjează, spune. Trebuie adusă la ordine. Dacă nu la tăcere, măcar la surdină. Știm, e suficient ca un magistrat corupt să tulbure apele pentru ca o instituție, un sistem, să suporte anatema. Să piardă din credibilitate. Dar omul simplu, cel care așteaptă să i se facă dreptate de către oameni drepți, care să-l și protejeze de abuz și injustiție, are dreptul să cunoască, să acuze atunci cînd este cazul. Atribut al statului de drept. Cel puțin în teorie, fiindcă în practică lucrurile se mai deformează. Conform zicalei: e suficient un par la un sac de oale. Tocmai de aceea îmi mențin respectul față de magistrați, fără să le trec păcatele cu vederea, dar și încrederea în ei. Chiar dacă nu de mult, aflînd despre suspendarea unui magistrat băcăuan destul de galonat, am încercat un sentiment de jenă, de frustare, dar și de revoltă. Nu se poate, domnule, mi-am zis, să-și piardă cineva busola și încă într-un mod atît de degradant. Dincolo de supoziții, fapte, interese, culise și mașinațiuni, adevărate sau închipuite, rămîne evidența. Pe care nu o poate spăla nimic, indiferent de soluția pusă în mașina ce ne guvernează existența.