Timp de aproape doi ani, pe doi dintre sportivii cunoscuți ai Bacăului, Simona Păduraru (campioană europeană și multiplă campioană națională la înot) și Dragoș Bogdan (medaliat în competiții interne și internaționale de atletism), i-a legat o relație bazată în primul rînd pe prietenie, dar și cu implicații ale sentimentelor de altă natură. Cei doi s-au cunoscut pe arenele sportive și s-au simțit atrași unul de celălalt, însă, de cîteva săptămîni, relația a fost întreruptă. „Am avut o legătură de durată cu Dragoș dar care, momentan, a luat sfîrșit. Decizia a fost luată după o serioasă discuție între noi, ambii căzînd de acord că ar fi mai bine ca mai întîi să ne vedem serios de viața sportivă. În plus, eu trebuie să am grijă și de fratele meu mai mic. Vreau, cu tot dinadinsul, să obțin la Jocurile Olimpice de la Atena (Grecia) din 2004 rezultate mai bune decît cele de la Sidney (Australia) de acum patru ani. După cursele făcute la Campionatul European de seniori de anul acesta, în care mi-am depășit toate recordurile personale, am căpătat mai multă încredere în mine și nu vreau să ratez ocazia de a mă număra printre campionii olimpici. După aceea va fi timp și pentru altele”, a mărturisit campioana Simona Păduraru. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns