În „Piața Tricolorului” din Bacău au avut loc ieri dimineață manifestările festivecu ocazia Zilei Naționale a României și a împlinirii a 84 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Festivitatea, organizată de Primăria Bacău împreună cu Garnizoana Bacău, a început de la ora 10.00, în fața clădirii Prefecturii, cu defilarea unor detașamente de militari din cadrul Garnizoanei Bacău. Au luat cuvîntul apoi prefectul Radu Cătălin Mardare, vicepreședintele Consiliului Județean, Dumitru Brăneanu, viceprimarul municipiului Bacău, Dragoș Benea, PS Ioachim Băcăuanu, alte oficialități locale.
La ceremonie au participat reprezentanți ai Primăriei, Consiliului Județean și Local, Garnizoanei Bacău, Inspectoratului Județean de Poliție, Comandamentului Județean de Pompieri, Grupului Județean de Pompieri, Oficiului Județean de Telecomuniciații Speciale, ai filialelor județene ale partidelor politice și principalilor agenți economici din Bacău, veterani de război, ofițeri în rezervă, studenți și elevi. Grupul ” Floricica” de la Palatul Copiilor, condus de profesorul Maria Șalaru, a prezentat un scurt program folcloric. Înghețați de frig, copii și autorități deopotrivă s-au retras în houl Prefecturii unde s-au mai încălzit în fața unui pahar de vin fiert.
are poz, cod tgoc
Depuneri de coroane la monumentul eroilor din Tîrgu Ocna
Manifestările dedicate Zilei Naționale a României au început, la Tîrgu Ocna, la ora 12.30. După parada detașamentelor Unității de Jandarmi 11103 din Bacău și cea a Școlii Militare de Administrație Penitenciară din Tîrgu Ocna, a urmat onorul la drapel dat de prefectul Radu Cătălin Mardare și primarul Ștefan Șilochi. Prefectul Radu Cătălin Mardare, vicepreședintele Consiliului Județean Dumitru Brăneanu, senatorul Melu Voinea au susținut alocuțiuni legate de semnificația acestei zile. La finalul ceremoniei au fost depuse coroane și jerbe de flori la monumetul eroilor din localitate. (Elena SOLOMON)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.