SCRIPTA MANENT Mărturii italiene despre barbaria austro-maghiară

În arhiva creată de Statul Major al Armatei italiene se păstrează mai multe documente, întocmite de generali, specialiști în studierea stării popoarelor și populațiilor, care au cunoscut trista și greaua încercare de a fi guvernate de Imperiul austro- maghiar supranumit închisoarea neamurilor din Europa Centrală. Românii transilvăneni și bucovineni, cei din Maramureș, Crișana, Banat, ca și cei din Ungaria, Croația, Slovenia și o parte a Serbiei au cunoscut direct tragedia unei astfel de guvernări, între anii 1867- 1918, timp în care s-au produs cele mai groaznice efecte ale maghiarizării forțate, brutale suportate de acest neam, care trăia sub voința forței și a constrîngerilor de tot felul. Politica cea mai brutală a unui stat imperialist, a celui mai desăvîrșitt absolutism, care monopoliza bogățiile obținute de oamenii harnici și cinstiți, a făcut ca cei mai mulți dintre semenii noștri să nu poată ajunge la conștiința capacității lor, deoarece erau privați de sentimentele cele mai sfinte, pe care le putea avea un om, erau epuizați pe pămîntul strămoșesc de către niște stăpînitori numai cu chip de om, dar lipsiți de tot ceea ce era omenesc. După marea victorie obținută de armatele italiene la Vitorio -Veneto, pe Alpii Trentini, în minunatul Friuli, forțele imperiale sufdereau înfrîngeri, erau împrăștiate și înconjurate de armatele italiene, iar în coloanele de prizonieri, care coborau alene spre taberele de concentrare, întere miile și miile de capturați se aflau și locuitori din Transilvania, Banat, Bucovina și Basarabia. Toți aceștia erau fii României, de origine lationă, care, conform necesitățuilor rapace și de subordonare ale imperiului austro- maghiar, au fost supuși dominației sale, zugrămîndu-le o limbă, care nu era a lor, un alt mod de a gîndi, dușman neamului din care făceau parte, trimițîndu-i să lupte chiar și împotriva propriilor frați și a patriei lor. Acești oameni dizgrațiați de statul, care trebuia să le poarte de grijă, au fost dislocați în mozaicul habsburgilor, lăsați fără nici un sprijin, neavînd o patrie cu adevărat a lor, fără să știe că au un guvern anume care se îngrijește de viața lor, nesiguri asupra soartei, averii și familiilor lor din care fuseseră ridicați, cuprinși de cea mai justificată ură contra regimului politic care îi guverna, care fusese pentru dînșiii cauza atîtor suferințe, dureri și privațiuni, care îi adusese în situația de a nu cunoaște valoarea noilor idei și principii de libertate, gîndirea, acțiune și dreptate socială sau națională. Cu asemenea militari dezorientați, aruncați în haosul complicat al evenimentelor de pe frontul de luptă, îngrijorați de destinul lor a dorit Curtea Imperială din Viena să-și impună voința destructivă, dezorganizatorică, omorîtoare de neramuri și națiuni în Europa și în lume, prin războiul pregătit atîția ani și declanșat împotriva Serbiei și nu mult după aceasta măcelul a cuprins tot continentul și aproape întreaga lume. Soldații care apăraseră violențelor, au ajuns din statul, care îi asuprise politic și național au ajuns din statul, care îi asuprise politic și național, economic și social, îi lipsise de posibilitatea instruirii prin școli naționale, închinării în bisericile strămoșești, posibilitatea vorbirii limbii materne într-un stat aliat României. Austro- Ungaria călcase în picioare orice principiu etnic și geografic și cotropise părțule cele mai bogate ale pămîntului tromânesc, supunînd oamenii acestuia la cele mai crunte asupriri, aplicînd cele mai groaznice măsuri de pedepsire acelor ce ar fi gîndit luptă solitară și colectivă în vederea eliberării lor naționale și politice. Distruggerea româbnilor a fost țelul suprem al imperiului. Politica imperială- maghiară de a ține în ignoranță un popor întreg, adus sub teroarea maghiarismului strivitor și nimicitor a dat greș, chiar din momentul mobilizării românilor în regimentele unei armate, care nu corespundea intereselor naționale specifice lor. Din cei aproximativ 600 000 de tineri români, smulși cu forța de la casele părintești, aduse de multă vreme în pragul distrugerii, aproape 400 000 au fugit în România și în Rusia, alți 100 000 au ajuns în Franța și Italia. Unii din cei fugiți în Rusia au ajuns în SUA. Peste tot s-au manifestat ca patrioți români și au luptat pentru eliberarea de sub jugul asupritor austro-ungar. (dr. Dumitru Zaharia)