■ fundașul moineștean a văzut cartonașul roșu, oprind inutil mingea cu mîna
Dumitru Chiriac (foto) a văzut în numai opt minute de două ori cartonașul galben, fapt care i-a atras eliminarea de pe teren, în minutul 58. Dacă primul cartonaș a apărut în urma unui faul util la mijlocul terenului, cel de-al doilea a fost încasat de fundașul băcăuan într-un mod stupid. La o minge care l-a depășit, dar care nu se anunța deosebit de periculoasă, Chiriac a oprit-o cu mîna, lăsîndu-și echipa în 10 oameni. În momentul în care a părăsit terenul, Chiriac a fost certat de antrenorul Emil Vlăduț, care i-a spus că în cazul în care Moineștiul nu cîștigă este vina lui. Din fericire, Petrolul a cîștigat. Același antrenor spunea că fundașul său a procedat la fel și în urmă cu cîteva zile, la un antrenament în care se pregătea tactica de joc. „I-am spus atunci că într-un meci oficial ar putea lăsa echipa în 10, dar el nu a înțeles. L-am certat, dar în final am cîștigat și supărarea mi-a trecut”, a declarat Vlăduț la sfîrșitul jocului, însă își făcea probleme pentru meciul de la Botoșani, din ultima etapă, acolo unde vor lipsi Chiriac și Lazăr. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns