Magazinul Flanco a apelat la agenți de pază pentru menținerea ordinii
„Luna Cadourilor”, cum mai este cunoscută această perioadă din an, a adus o avalanșa de clienți magazinelor care vînd bunuri de folosință îndelungată. Conducerea magazinului „Flanco” din Bacău chiar s-a văzut nevoită să apeleze la o firmă de pază pentru asigurarea ordinii între clienți. De asemenea, Gelu Tănase, directorul unității, spune că „unii dintre clienți au încercat să fure, speculînd aglomerația, și de aceea am angajat agenți de ordine”. Oamenii cumpără bunuri de folosință îndelungată de toate tipurile, de la aragazuri și frigidere, pînă la sisteme audio și televizoare. „Este anul schimbării. Cumpără nu doar cei care nu au acasă acele produse, dar mai ales persoanele care vor să-și înnoiască dotările casnice”, afirmă Tănase. El precizează că foarte puțini își plătesc în numerar achizițiile, cei mai mulți apelînd la sistemul de rate accesibil direct din magazin. Vînzările la această firmă au crescut cu 40 la sută față de luna anterioară și s-au dublat față de perioada de vară. Un alt motiv care îi aduce pe băcăuani la Flanco pare a fi oferta „Iei acum, plătești la anul”, adică prima rată pentru un bun luat în decembrie va fi achitată în februarie 2002. Paradoxal, Gelu Tănase a constatat că cei mai mulți dintre clienți sînt din „categoriile sărace”, cu salarii nete lunare de numai de 1.500.000 de lei. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns