Sanitas este împotriva privatizării din sistemul medical

Redacția Ziarul de Bacău

• sindicaliștii vor vînzarea cabinetelor abia după elaborarea unui plan realist de transfer a proprietății

Data de 1 ianuarie 2003, zi de la care unitățile medicale vor trece în administrarea consiliilor județene și a celor locale, se apropie cu repeziciune. Cum ordonanța care stabilește transferul specifică și faptul că aceste foruri vor aviza și structura de personal a instituțiilor sanitare, sindicaliștii din sănătate au intrat în panică. Ei sînt convinși că, potrivit acestei ordonanțe, există premisele ca de la începutul anului viitor să apară șomerii în rîndurile lor, dar și sectoare în care asistenții să fie plătiți cu salarii sub minimul pe economie. Îngrijorările sindicaliștilor Sanitas sînt amplificate de faptul că în Programul de Guvernare 2003 a fost inclusă privatizarea cabinetelor din policlinici, a stațiilor de Salvare și centrelor de Hemodializă. „Acest lucru este o găselniță a Guvernului pentru o privatizare pe bani publici, după modelul comodatului pus în practică pe vremea ministrului Sănătății Hajdu Gabor. Sindicatul Sanitas este împotriva privatizării în acest mod, dar nu s-ar opune dacă privatizarea s-ar face după un plan realist”, este de părere Aurel Crețu, lider Sanitas-Bacău. Sindicaliștii cred că privatizarea anumitor sectoare din Sănătate pe sistemul cedării în folosință gratuită pentru o anumită perioadă de timp nu le poate aduce nimic bun, motiv pentru care cer Guvernului garantarea locului de muncă al asistenților. Sindicaliștii nu sînt siguri nici de faptul că șefii consiliilor locale și județene vor aplica paragraful din ordonanță care spune că acestea „sînt obligate să preia cheltuielile de întreținere, reparare și achitare a utilităților instituțiilor sanitare”. Pentru a-și face publică împotrivirea, Federația Sanitas a semnat zilele trecute o rezoluție pe care a înaintat-o Guvernului. Prin acest act, sindicaliștii le cer reprezentanților Ministerului Sănătății și Executivului să elaboreze un alt plan de privatizare al sectorului medical, care să le pună la adăpost înainte de toate locurile de muncă. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.