FĂRĂ PREJUDECĂȚI Liberalizarea viciului

Unul din marile cîștiguri (a se citi între ghilimele) ale românilor, imediat după decembrie ’89, a fost liberalizarea viciului: ridicarea embargoului privind vînzarea băuturilor alcoolice și anularea programului restrictiv al magazinelor și crîșmelor de tot felul, mari sau mici, cu lustru ori fără. Se împlinea, astfel, visul frumos, dintotdeauna, al „sugativelor”: să curgă băutura-n valuri. A curs. Și curge în continuare. Ora 10, ora 12, au devenit amintiri. Se mai pomenesc doar în bancuri sau în bîiguielile clienților matinali ori nocturni, amețiți de damf și de fumul de țigări proletare din speluncile care-ți ațin calea la tot pasul. Mulți își fac gargara de dimineață cu „una mică”, pentru „dezinfectare”, și nu se bagă, seara, în pat fără să-și fi luat „somniferul”. Peste zi se întremează la „botul calului”, pentru ca la terminarea muncii să-și ofere, drept recompensă, „dezinfectantul”. De unde bani? Pentru așa ceva s-au găsit întotdeauna. Știți gluma, veche dar la fel de actuală: un meșter, pe șantier, îi dă calfei o sută de mii și-o trimite după mîncare și băutură. Ai grijă ce-aduci, o atenționează. Se-ntoarce ucenicul repede-fuguța. Ia să văd, zice barosanul, ce-ai luat. De nouăjdămii rachiu și de 10, pîine. Cam multă mîncare, exclamă meșterul, golind sticla dintr-o suflare. După care o trece și pe la nasurile pălmașilor: vouă v-ajunge damful, să nu care cumva să vă îmbătați! Prilejuri? Dar cînd nu sînt dinastea! La bucurie și necaz, sau fără. Pofta vine de la sine, iar antrenamentul trebuie menționat. Îl pierzi, dai cu capul de asfalt. Cu udătura viața-i mai frumoasă. Tărie, vin sau bere, nu contează. Nimeni nu-ți reproșează ceva, nici măcar nu ți-o spune „du-te mai încolo!”. Băutura e la ea acasă-n România!

Deunăzi, vizionam, pe un post central de televiziune, un reportaj despre cum tratează finlandezii viciul în cauză. Codul lor penal e cum nu se poate mai explicit în această privință: infracțiune; atentat la moralitatea publică. O patrulă de poliție tocmai reținea un turist străin (legitimat, s-a dovedit că era rus) care-și cam pierduse echilibrul din cauza drăguței de vodcă consumată într-un parc. Martorii, sticlele goale, au fost găsite aruncate printre tufele de flori. Au urmat o plimbare la poliție, amenda de rigoare, noaptea petrecută pe-un pat tare. Legea în speță din Țara celor o mie de lacuri interzice, sub sancțiuni severe, consumul de alcool în spații publice: parcuri, străzi, instituții, săli de spectacole, arene sportive. Iar băutura se vinde cu program. Cam ca la noi, cîndva. Contravenienții (care nu prea sînt) suferă rigorile: sînt cercetați și amendați, cu probele (sticlele) pe masă, indiferent despre cine e-n cauză: localnic sau străin, simplu cetățean sau notabilitate. Ai nevoie? Du-te la bar ori la restaurant, dar nici acolo nu-ntrece măsura, că riști să dai de bucluc. Sau ia-ți pentru acasă, e mai sănătos. Lucrurile nu se opresc aici. Pe cei care i-a lovit viciul îi ia statul sub aripă. Anual, peste 20.000 de alcoolici sînt depistați, internați și tratați în clinici de dezintoxicare. Nu se glumește.

La noi? E tot așa, dar puțin mai altfel. E scumpă? Dar ce-i ieftin în țara asta? După Romtelecom, băutura e cea mai profitabilă afacere, aduce o felie groasă la PIB. Uite-așa prosperă economia! Cît pierdem din cauza ei, e o altă poveste, nu prea interesează. Ba poate că da. Amețit de băutură, uiți de celelalte: de sărăcie, de foame, de frigul din case, viața ți s-arată în roz, ca o fată mare cu nuri. Iluzie și nepăsare. Taxă pe viciu. Hai noroc și mai toarnă una, că și mîine e o zi și-om lua-o de la capăt! (Mihai BUZNEA)