Firmituri pentru însoțitorii persoanelor cu handicap

Redacția Ziarul de Bacău

Guvernul a alocat pentru persoanele cu handicap din județul nostru 12,9 miliarde de lei, bani vor fi împărțiți de Consiliul Județean Bacău în ședința din 16 decembrie, cînd se va aproba bugetul pe anul viitor și rectificarea bugetară pe anul acesta. „Din această sumă vor trebui achitate datoriile salariale față de personalul angajat în centrele unde sînt asistate persoane cu handicap, în valoare de 2,8 miliarde de lei, precum și datoriile față de asistenții personali din județ”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap Bacău. Angajații centrelor au primit ultimii bani în luna octombrie, cînd au încasat avansul. De atunci, prin buzunarele lor a suflat vîntul. Și însoțitorii persoanelor cu handicap așteaptă acești bani cu inima la gură, pentru că le-a ajuns cuțitul la os. În județul nostru sînt 2.141 de însoțitori persoanali. Unii dintre ei nu și-au mai primit de la primării banii pentru serviciul prestat, din vara anului trecut. Dintre cele 87 de consilii locale din județ, doar opt sînt cu plata însoțitorilor la zi. Datoria totală restantă, de anul trecut și pînă în prezent, se ridică la 25 de miliarde de lei. Printre cei mai mari datornici se numără primăriile din Onești (1,43 miliarde de lei), Buhuși (1,46 miliarde de lei), Tîrgu Ocna (1,22 miliarde de lei), Moinești (1,32 miliarde de lei). „Sperăm ca această problemă să fie rezolvată la următoarea rectificare bugetară”, este expresia care se aude din gura primarilor. Deocamdată, banii primiți de la București sînt departe de a acoperi toate aceste datorii. (C.T.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.