FĂRĂ PREJUDECĂȚI Plăceri cotidiane

Mihai BUZNEA

Am toate motivele să fiu, dacă nu fericit, cel puțin mulțumit. În fiecare zi lăsată de la Cel de Sus mi se rezervă cîte o surpriză. Nu doar mie, ci tuturor românilor, egali în democrație. Uite, de exemplu, astăzi: înainte de prînz mi-a sunat la ușă încasatorul de la Electrica. Am deschis, rugîndu-mă în gînd și făcîndu-mi semnul crucii cu limba, să nu am parte de o factură cu valori astronomice. Lumina-mi s-a adresat, monosilabic, omul apărut în fața mea, scotocind într-un mănunchi stufos de chitanțe dintre care a extras-o pe-a subsemnatului; patru sute douăzeci și șase, a sunat sec verdictul. Îi întind hîrtia de cinci bătrîne și, în timp ce-mi numără restul, arunc ochiade documentului care, iată, îmi saltă-ntr-un minut zece la sută din bugetul lunar. Vasă-zi-că, am consumat curent de 305.000, restul sînt ofrande aduse statului: aproape 60.000 – TVA-ul la kilowați, apoi 54.000 abonamentul plus TVA la abonament, cam 30 la sută din valoarea facturii. Dau, fiindcă n-am încotro, doar nu m-oi întoarce la lumînare sau opaiț, că și astea-s scumpe și, pe deasupra, îți umplu casa de miros și funingine. Bine c-am scăpat de plăcerea asta, îmi spun, peste două luni mai am parte de ea. Cu moralul cam șifonat, totuși, din cauza găurii decupate în buget, mă duc să-mi cumpăr pîinea și laptele de toate zilele: opt și cu 12.000 fac 20, din care 3.800 sînt ale statului, năstrușnica de TVA. Ei, lasă, nu te mai cătrăni pentru atîta lucru, un covrig cu gaura lui. Da, da, așa e, parcă-mi șoptește cineva la ureche, dar îi dai și mîine, și poimîine; ia socotește cîți covrigi fac?! Cum cel mai bine stăpînesc din aritmetică adunarea, scăderea și împărțirea, trec îndată la socoteli și constat că niciuna din cele trei operațiuni nu-mi este în favoare. Lucrurile sînt simple și clare: ce se-adună la mine- pensia, că de unde altceva – se scade urgent prin împărțirea pentru alții, care fac adunarea la buget. Invenția diavolului, nu altceva, TVA-ul ăsta. Uite, mîine mă duc la Asociație (m-apucă subit durerea de dinți numai cît îmi amintesc de ea), să plătesc căldura și întreținerea. Nu știu de ce, dar tare cred că voi avea parte de o mare surpriză! Și am! Domnișoara blondă și simpatică de la ghișeu mă dă gata cu zîmbetul galeș și cifra ascunsă după el, care explodează cu efecte de cataclism pentru același moral personal despre care v-am mai făcut vorbire: un milion șase sute, pentru dumneavoastră! Aha, îmi spun, tarif preferențial, sau la grămadă! Duduia drăguță mă vede fîstîcit și-mi mai dă un ghiont: treizeci de mii metrul pentru încălzire. Bine croit, lasă urme și prin hainele groase de iarnă, flagelare în toată regula. Număr banii de două ori înainte de a-mi lua adio de la ei și între timp calculez același pîrdalnic de TVA: taman 300.000 de lei. Înghit în sec și strivesc printre dinți o zicere de dulce la adresa nu știu cui. De parcă ar durea pe cineva. Mă reculeg din dulcea reverie și pornesc, cam pe două cărări, spre casă, încercînd să rezolv dilema: dacă sabotez economia națională renunțînd la orice consum, scap de TVA și-mi rămîn mai mulți bani, aproape un milion într-o lună; numai plătind taxa cu pricina devin imponderabil și aterizez, repede- repejor, între patru scînduri, care și ele sînt purtătoare de TVA. Șezi blînd, bătrîne, și nu te mai zbuciuma, asta ce gîndești tu e o fundătură cu două capete din care nu există ieșire. Vocea apare și dispare ca și cum ar fi fost purtată de vînt. Ai uitat de întîmplarea cu victima și hoțul care o amenință? Spînzură-te sau te-mpușc! Ce alegi? Pînă să găsesc răspunsul, m-am hotărît că merită, în continuare, să mă bucur de micile sau marile plăceri cotidiene de care și tu ai parte. În fond, nu banii contează, că și-așa sînt puțini și ni-i iau de sub nas TVA-ul și inflația, cam jumătate din ceea ce ni se dă. Ei, mai poate spune cineva că nu-i o împărțire frățească?