Oamenii păianjen

• în sala de sport a Colegiului Vrănceanu, o trupă de alpiniști cu state vechi în sportul extrem îi deprind pe tinerii aspiranți în mersul pe verticală • „școala curajului” se desfășoară la înălțime, pe o structură artificială de escaladă

Înainte de ’89 nu erau scăpați din ochi de Securitate, fiind catalogați drept posibili rebeli și demni urmași ai partizanilor care au opus rezistență în munți regimului comunist. Nici acum nu se bucură de o imagine mai bună. Sînt considerați excentrici, chiar nebuni, iar întîmplările spuse de ei după revenirea din expedițiile montane sînt catalogate rapid drept povești vînătorești. Într-un cuvînt, minciuni. Nu le pasă și merg mai departe. Merg pe verticală, și o fac cu ușurința unui păianjen. Își țes însă o altfel de pînză: o încrengătură de corzi elastice și metal, bine calculată, de a cărei calitate ține propria viață. Sînt alpiniști și-și văd de pasiunea lor cu îndărătnicie. Departe de ochii lumii, pe stîncă de munte, pe cascade de gheață, pe trasee bătătorite de ani de zile, sau pe altele necălcate de piciorul omului, puținii alpiniști din Bacău și-au făcut un cuib și în centrul orașului.

Lipsa unui perete natural de stîncă în Bacău sau în imediata lui vecinătate, pe care să se cațere în voie și să-și îmbunătățească tehnicile, a fost suplinită cu brio. Amenajarea unei structuri artificiale, la mare modă prin țările occidentale, a fost pusă la punct în februarie 2001. Inițiativa i-a aparținut unuia dintre băcăuanii împătimiți ai muntelui, Gigi Coșa, pentru care ideea construirii unui perete artificial a fost mult mai veche. Ca maistru școlar, Coșa și-a dorit mai mult decît să le ofere colegilor alpiniști o variantă de antrenament. A vrut ca și generația din urmă să deprindă dragostea de natura sălbatică și de munte. „În ’94 am amenajat primul perete artificial de cățărare din Bacău. El a funcționat la Școala nr. 10 timp de un an și a strîns cam 30 de copii și tineri cu vîrste între 14 și 20 de ani”, povestește Gigi Coșa. Acum, peretele amenajat special pentru învățarea tehnicilor de cățărare de la Școala nr. 10 nu mai există, dar ideea nu putea să moară. Ca membru al Alpin Club din Bacău, asociație înființată în ’90 de cei cîțiva alpiniști băcăuani și de alte cîteva zeci de membri activi, Gigi Coșa a luat-o de la capăt. De această dată, cu sprijinul altui prieten, alpinistul Daniel Măgdălinoiu, băcăuanul care, în februarie 2001, a urcat pe cel mai înalt vîrf de pe continentul sud american – Aconcagua.

Amîndoi au transformat din nou visul în realitate. „La Colegiul Național Vrănceanu am organizat la începutul anului 2001 un cerc de Turism Montan și Alpinism în cadrul catedrei de Educație Fizică, cerc condus de profesorul Doru Leonte. Pentru cursurile de alpinism, am construit o structură artificială de escaladă pe unul dintre pereții sălii de sport. Pe un material metalic, am montat în șuruburi prizele pentru escaladă, acele obiecte confecționate din aliaje de rășini care imită neregularitățile stîncilor și care ne ajută la cățărat. Și la acest perete de escaladă vin 35 de cursanți care încearcă să deprindă tehnicile de cățărare. Antrenamentele făcute în sală sînt urmate apoi de ieșirile pe munte, dar și de organizarea unor concursuri”, spune Daniel Măgdălinoiu, președinte al Alpin Club din Bacău. Peretele de escaladă din incinta sălii de sport a Colegiului Vrănceanu nu îi atrage numai pe bărbați, așa cum probabil ar fi tentată multă lume să creadă. Sînt și fete care doresc să-și depășească limitele și să se cațere cot la cot cu băieții. E drept că numărul lor este mai mic. Din cei 35 de cursanți ai cercului de turism montan și alpinism numai șase sînt fete. Puține, dar hotărîte să nu se lase intimidate de părerile celor care stau pe margine și se întreabă ce satisfacție îți poate aduce un sport care nu are nevoie de public și în care adversarul este din start mai puternic: natura și capriciile ei. Deși au creat un loc neobișnuit pentru o sală de sport din Bacău, cățărătorilor de la Alpin Club nu li se pare că inițiativa lor este ieșită din comun. Pentru ei, panoul de cățărare este doar cea mai ușoară formă de a se antrena pentru marile ascensiuni. Și exercițiile din acest an își vor arăta rezultatele în primele zile ale noului an. Pe 4 ianuarie 2003, patru membri ai Alpin Club vor pleca într-o nouă expediție pe tărîmuri străine. Ojos del Salado, un vîrf din Chile de 6.893 de metri înălțime, cel mai înalt vulcan din lume, pe care îl vor ataca în premieră pentru alpiniștii din România. (Cezara DUȚĂ)