Încotro tineretul? Iată întrebarea pe care și-o pune, și ne-o pune, cititorul nostru Romulus Dan Busnea, din Slănic Moldova. Ce-i oferim, ce așteptăm de la el? Iată-i opiniile pe această temă.
De mai multe ori am abordat în cuprinsul acestei rubrici problematica atît de diversă și de complexă a vieții tinerilor din ziua de azi. Concluzia a fost de fiecare dată că aceștia sînt aruncați de destin în bătaia vînturilor, în vîltorile unei vieți perverse, înșelătoare, gata să-i sfîșie la prima ezitare. Și atunci, noi avem menirea de a-i atrage pe tineri spre latura umană, sensibilă și curată a adevărului, a imenselor posibilități de manifestare a personalității și a tendințelor de construire pe înalte principii morale a unui viitor cel puțin stabil, dacă nu în totalitate sigur. Și acest lucru se poate realiza doar cu ajutorul nemijlocit și dezinteresat al nostru, al tuturor factorilor de care poate depinde viitorul tinerei generații.
Iată un caz concret, elocvent, al realității crude, marcate zilnic de indiferență, de nepăsare față de cei din jurul nostru și în care orice formă de manifestare a personalității și a speranței în viitor este înecată, prăbușită în neant: tineretul orașului-stațiune Slănic Moldova. Odinioară oază de cultură cu potențial de lansare la nivel național a unor adevărate talente literare, artistice și sportive, stațiunea se confruntă astăzi cu numeroase probleme de ordin economic, social și cultural. Și în special ale celor legate de viața și viitorul tinerei generații. Avem de a face cu un tineret în mare parte complexat, chiar marginalizat, marcat de neputințe și de imposibilitatea accederii spre orizonturile culturale miraculoase, nebănuite prin frumusețea lor, dătătoare de putere, de forță spirituală și echilibru interior. Iar mulți dintre noi nu ne implicăm în problema tineretului sau uităm că mai trebuie să ne implicăm. Nu ne hazardăm pentru că, în genere, nu ne bagă nimeni în seamă și nici nu sîntem plătiți pentru acțiunile noastre de multe ori solitare, de a ajuta tinerii să se regăsească pe ei înșiși în această viață în care predomină sentimentul exasperat al preaplinului (bogăția materială absurdă, sfruntată) și al plafonării care anesteziază orice dorință, idealuri, aspirații în care, parcă, se cultivă un proces continuu de negare a făuririi personalității.
Într-un Slănic uitat de vreme, viața spirituală coboară vertiginos spre cota inferioară. O cotă alarmantă ținînd cont de previziunile sumbre cu privire la un viitor mai bun. De o bună bucată de vreme, tineretul de aici a fost frustrat de orice formă de manifestare culturală care este cinematograful, sau teatrul, sau muzica și poezia în aer liber, sau existența unor cluburi sau cercuri ale tineretului grupate pe diverse domenii, sau existența unei mici librării. Nimic din toate acestea! În afara condițiilor naturale de excepție, nu există aici nici măcar o bază sportivă în stare să satisfacă doleanțele unui tineret autohton, dornic de mișcare și relaxare prin sport. Tinerii mai puteau să-și spună păsul prin intermediul ziarului local, la reapariția căruia am contribuit din plin și care după doar cinci apariții și-a încetat activitatea datorită în primul rînd dezinteresului sponsorilor. Și parcă toată lumea s-a resemnat cu această situație, deși nu avem dreptul să încălcăm în vreun fel idealurile, năzuințele tinerilor. În vremurile trecute tinerii nu erau supuși sau părtași la programe video și TV pline de violență și pseudocultură. Concurența între tineri se baza pe vaste cunoștințe de cultură și nu pe vestimentații și comportamente de prost gust, nu pe violență fizică și verbală, nu pe încercări maraton de dansuri ale căror ritmuri asurzitoare, repetate duc spre demență, nu pe consumul de droguri și prostituție infantilă generatoare de decădere morală și chiar moarte. Educarea gustului spre manifestări ieftine, vulgare, gen „Vacanța Mare” duce, în ciuda multor păreri PRO, spre acutizarea formelor lingvistice de tip mahala ale tinerilor, care, nevăzînd și neauzind altceva, comunică la un moment dat doar prin formulele stereotipe lansate de Vacanța Mare. Ce are de spus în această privință CNA – ul care acceptă decăderea în asemenea hal a limbii române pentru a cărei reașezare și perpetuare în contextul universalității și-au adus remarcabile contribuții, pînă la sacrificiu, marii făuritori ai limbii literare române, marii scriitori și oameni de cultură români? Acceptarea unor astfel de forme suburbane de cultură, de kitch indiscutabil în lipsa unor programe menite să ridice nivelul de cultură și educație al tinerilor, reprezintă adevărate fărădelegi, în fața cărora trebuie să punem un răspicat: NU! Și să acționăm pe toate căile pentru contracararea unor astfel de situații. Și știți, printre altele, de ce? Pentru că pe vremuri, scriitorul iubit de tineri Ionel Teodoreanu, un virtuoz al imaginii literare „nu putea scrie nici cea mai scurtă frază fără să facă nici o imagine, o metaforă sau măcar o comparație” așa cum se relata în Adevărul literar și artistic din1932. Iar I.Teodoreanu răspundea plastic, elevat: „Zarzărul literaturii mele nu e o metaforă sau obsesie în floare, ci dorul de zîmbet al unei grele melancolii”. Iată care erau preocupările acelor vremuri, în ciuda condițiilor grele de trai, și cît de frumos și de demn se trăia. Nu vrem să exagerăm sau să absolutizăm, dorim doar, așa cum am mai afirmat, ca tineretul nostru să îmbătrînească frumos. Și nu contează aici polemicile nesfîrșite, ci doar acțiunea în sine și rezultatul ei final. Probabil că în angrenajul acestei lumi în care fiecare se gîndește la hrană, la bani, la distracție și la putere, e nevoie de cineva care să se ocupe și să dea o atenție sporită tinerilor pentru că ei sunt continuatorii acestei minunate opere create de Dumnezeu: viața. (Romulus Dan Busnea)
Lasă un răspuns