Ce mai învățăm de la adulți

Mi-a fost rușine că am ajutat o bătrînă

Nu facem nimic, nu suntem patrioți, nu ajutăm pe cei săraci, bătrîni, sau pe copii și facem mișto de ei. Așa se spune despre noi. Că sîntem ciuma societății. Dar unde e exemplul? Dacă noi sîntem așa, cum se comportă cei mari, de la care ar trebui să învățăm? Treceam pe stradă și aud o bătrînică cum ruga disperată pe trecători să o ajute să treacă strada și să o ducă pînă la căminul de bătrîni. Ți-ai găsit! Fiecare era preocupat cu ceea ce avea de făcut, se uitau cu suspiciune la săraca femeie, deja o eticheteau drept nebună. Cum nu prea mă grăbeam acasă, m-am oferit eu s-o duc pîna la azil, care oricum nu era prea departe. Mi-au trebuit doar cinci minute pentru ca cei din jurul meu să mă facă să mă simt rău pentrucă vroiam să fac un lucru bun. E drept, femeia vorbea tare și se plîngea, pentru că alunecase și căzuse de cîteva ori, dar lumea se uita într-un așa hal la mine, de îmi venea să intru în pămînt. Se uitau de parcă ar fi trebuit să mă gîndesc la riscurile pe care mi le-am asumat conducînd-o pe bătrînă: nu de alta, dar putea să mă omoare ființa extrem de periculoasă (70 de ani, iar vîntul putea să o ia oricînd) sau mă putea infecta cu nu știu ce boală (bătrîna era extrem de curată și îngrijită, în ciuda vîrstei ei). Copii se uitau la mine cu milă. Iar eu nu știam cum să reacționez. Cînd am ajuns la azil, un bărbat a întrebat-o cei cu mine. Cine știe ce rău îi puteam face!

Și acum mă gîndesc dacă aș mai face gestul acesta încă odată? Să mă huiduie lumea, cu toate că mama și abecedarul m-au învățat să ajut bătrînii să treacă strada? Nu mai bine să învățăm de la societate? Să fim nepăsători și să ne vedem de ale noastre! (Andreea CEASĂR)