Obleți marinați:
Etapele sînt următoarele :
1. Prima condiție este să mergeți la pescuit și să prindeți obleți, sau beldiță, cum mai sînt cunoscuți acești pești pe la noi.
2. Se curăță de solzi, cap și organe.
3. Se spală și se sărează; în funcție de cantitatea pe care o ai, te
orientezi după un borcan din sticlă sau mai multe; noi folosim de
obicei borcane 0.400 kg. În cele ce urmează ne referim la cantități
pentru acest tip de borcan.
4. Pe fundul borcanului se pun boabe de piper-1 linguriță mare, foi
de dafin – trei sau patru, boabe de enibahar ( sau muștar ) – una sau două lingurițe mari.
5. Se așează peștii în borcan; se pot pune oricum, dar noi îi punem
„în picioare „, adică în coadă, mai bine zis.
6. Odată umplut borcanul cu pești, se pun deasupra din nou:
boabe de piper – o linguriță, una sau două frunze de dafin, o linguriță de boabe de enibahar sau muștar, după care se toarnă ulei astfel încît să acopere bine peștii (pîna sus), și se pun două lingurițe de oțet.
7. Se închide borcanul cu celofan sau capac și se pune la fiert în
„DUNST”
8. Tehnologia „DUNST” : – luați o cratiță mare dar care să încapă pe aragaz și în care să-și încapă toate borcanele.
– pe fundul cratiței se pune o cîrpă pe care se așează borcanele,
după care se umple cratița cu apă pîna aproape de capacele
borcanelor.
– borcanele se acoperă cu un șervet și toată instalația se pune la
fiert la ” FOC MIC „
– din momentul în care apa începe să clocotească se lasă 7-8 ore
Cam asta-i. Poftă bună! (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns