Oneștenii au trei accidentați

Redacția Ziarul de Bacău

■ Vetrea, Borz și Ursachi privesc antrenamentele de pe bancă

Pe lîngă faptul că lotul lui Petre Grigoraș este subțire cantitativ, trei dintre fotbaliști se confruntă cu probleme medicale. Ionuț Vetrea a ieșit din circuitul pregătirilor după ce luni, în timpul primului antrenament după revenirea formației de la Albena, a suferit o accidentare la tendoanele piciorului stîng. Vetrea se va prezenta la control astăzi, la spitalul din Onești, și speră ca problemele sale să fie rezolvate cît mai repede, fără intervenție chirurgicală, mai ales că peste aproximativ 10 zile soția sa îi va aduce pe lume un urmaș. Borz a fost marți la București, pentru un control medical, unde a fost diagnosticat cu ruptură de menisc. Fotbaliștul lui Grigoraș va fi nevoit să se opereze zilele acestea. Cel de-al treilea jucător cu probleme este portarul Ursachi, care va revenit totuși pe gazon peste puțin timp. Ieri, în timpul amicalului cu Ceahlăul Piatra Neamț, Viorel Avădanei a suferit o accidentare la genunchi, în urma unei intrări dure a lui Costel Ilie, fotbalistul Ceahlăului fiind imediat înlocuit de către Ghiță Poenaru. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.