Abuzul de alcool și medicamente a umplut secția de Psihiatrie

Redacția Ziarul de Bacău

• dependenți de alcool și calmante, zeci de băcăuani ajung în fiecare lună la spital cu halucinații și idei delirante

Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean este arhiplină. De la începtul anului, situațiile în care bolnavii cu forme ameliorate sau cu afecțiuni mai ușoare stau cîte doi în pat au devenit o regulă. Foarte multe debuturi de shizofrenie sau agravări ale unor boli mai vechi netratate sînt cazurile frecvente în ultima perioadă. La fel de numeroase sînt însă și sevrajele provocate de întreruperea cosumului de alcool și a calmantelor de care unii dintre bolnavi a ajuns să fie dependenți. „Jumătate din pacienții internați acum în secție, cam 30 de bolnavi, sînt internați cu halucinații, idei delirante și agresivitate accentuată provocate de sistarea consumului de alcool. Surprinzător, în ultima vreme, sevrajele alcoolice apar și la femei, în special de la țară. În zona rurală, alcoolismul este ca și o boală profesională, pentru că oamenii care trăiesc acolo aproape că nu beau apă. Sînt și localități din județ în care, de cînd sînt sugari, copiii sînt învățați să bea. Am internat acum un pacient care, la 28 de ani, este alcoolic și mi-a povestit că bea cantități mari de cînd are cinci ani”, spune medicul psihiatru Camelia Hriban.

Dacă halucinațiile și delirurile provocate de sistarea consumului de alcool la marii băutori sînt cazuri obișnuite pentru cadrele medicale din secția Psihiatrie, dependenții de calmante care ajung tot în sevraje la spital sînt situații mai noi. „Mulți dintre bolnavi ajung în stare de sevraj la spital și nu recunosc de la început că sînt dependenți de medicamente cum ar fi Piafenul, Antinevralgicul, Fasconalul sau Codeina. Studiindu-le comportamentul în timpul internării, ne dăm seama că sînt consumatori mari de astfel de medicamente și că starea lor este provocată de lipsa drogului conținut de medicamente: le cer rudelor să le aducă de acasă medicamentul respectiv, pe motiv că-i doare măseaua sau capul, ori cer împrumut de la alți colegi de salon. Persoanele care ajung dependente de calmante iau zeci de pastile într-o singură zi, după ce constată că respectivele medicamente le iau durerile, dar le dau și o stare de relaxare și euforie. Din acest motiv, ei au tendința să crească dozele din ce în ce mai mult, iar atunci cînd întrerup consumul calmantelor, se comportă ca și persoanele dependente de droguri”, mai spune doctorița Hriban. Femeile și bărbații pentru care alcoolul și calmantele au devenit droguri de zi cu zi nu reușesc să se dezbare de viciul lor nici după internarea în secția Psihiatrie. Marea majoritate a dependenților se întoarce în secție cu sevraje, la cel mai mic efort de a se lăsa de băutură sau de consumul de calmante. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.