Eventualitatea implicării României, alături de SUA și alte state membre ale NATO, într-o posibilă intervenție militară în Irak, a determinat adoptarea unor măsuri de urgență și la nivelul județului nostru privind paza și protecția unor obiective de interes strategic major și în ce privește securitatea populației civile. Aceasta este și tema anchetei noastre de astăzi: știți cum să acționați în cazul unor situații limită? Cunoașteți locurile de refugii ale protecției civile și măsurile minime pe care trebuie să le luați?
Anonimă, 40 de ani, funcționar: „Nu cred, sau cel puțin sper să nu se ajungă pînă acolo încît să fie nevoie să ne adăpostim. Dacă se va întîmpla așa, fiecare trebuie să aibă grijă de el și să se adăpostească unde poate mai bine”.
Corina Rugină, 32 de ani, economist: „Sinceră să fiu nu știu unde putem să ne adăpostim. Sper să nu fie cazul să o facem. Oricum, nu ne-a învățat nimeni ce trebuie făcut în astfel de situații”.
Gheorghe Gorda, 78 de ani, pensionar: „Uite că am vîrsta pe care o am și chiar nu știu unde sînt, în Bacău, adăposturi pentru protecția oamenilor. Bănuiesc că trebuie să fie construit ceva special. Dumneavoastră trebuie să informați lumea, că, să te ferească Dumnezeu!”
Loredana Balaș, 46 de ani, casnică: „Eu cred că cele mai la îndemînă adăposturi sînt scările de bloc, în subsolurile blocurilor și cam atît. Eu una nu mai știu unde am putea să ne mai ascundem. Probabil c-or fi buncăre speciale. Știu și eu ce să spun?”
A consemnat Geanina ISTRATE
Lasă un răspuns