Grav accident de tren în gara din Tg. Ocna

Redacția Ziarul de Bacău

• victima spune că a fost lovită și aruncată din tren

În stația CFR Tg. Ocna a avut loc un grav accident în urma căruia Costel Cojocaru, de 37 de ani, din Onești, și-a pierdut piciorul drept, și-a fracturat capul și a suferit multiple leziuni pe corp fiind la un pas de moarte. Numai intervenția promptă a polițiștilor și, ulterior, a medicilor, i-au putut salva viața. Varianta lui, după cîte ne-a declarat de pe patul de spital, este că a plecat din Gara Onești cu intenția de a ajunge în orașul Comănești, de unde avea de luat niște bani. Însă, în stația CFR Tg. Ocna s-a întîmplat ceva de care el nu-și mai amintește, decît că a fost împins dintr-un vagon: „La Tg.Ocna, în timp ce încercam să închid ușa vagonului în care mă aflam, cineva m-a lovit pe la spate. M-am dezechilibrat și am căzut. De atunci nu mai știu nimic. M-am trezit aici, la spital”, ne-a relatat el. Ce s-a întîmplat cu adevărat în Tg.Ocna este cercetat de către lucrătorii Poliției TF Onești. Deocamdată s-a stabilit că omul a fost lovit și tîrît circa 30-40 metri de un cu totul alt tren care circula pe o linie paralelă. Costel Cojocaru spune că nu avea prea mulți bani la el, dar că după accident nu și-a mai găsit căciula și telefonul mobil. Victima a fost găsită de către lucrătorii de poliție, alertați de mecanicul trenului, care au transportat-o la Spitalul Municipal Onești pentru a fi operată de urgență. (Daniel GORUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.