HANDBAL: De acum înainte, adică începînd cu proxima competiție handbalistică oficială organizată în țară, antrenorii echipelor de handbal din România vor fi nevoiți să completeze un „Raport de apreciere” asupra jocului propriei echipe, la care au asistat, de pe banca tehnică. Astfel, antrenorul este obligat, conform celor mai recente „directive trimise în teritoriu” de la Federația Română de Handbal, să completeze o fișă din care să reiasă, clar, opinia tehnicianului asupra meciului. În „Raportul de apreciere”, antrenorii celor două echipe implicate trebuie, de acum înainte, să-și menționeze, în scris, poziția referitor la: gradul de dificultate al partidei, la calitatea acesteia, la atitudinea publicului (n.r., calificativele îngăduite acoperă o plajă care începe cu «nesatisfăcător» și se temină cu «foarte bine»), la calitatea arbitrajului, la sportivi remarcați din propria echipă etc. Fișa trebuie predată, la foarte puțin timp după terminarea meciului, delegatului Federației Române de Handbal la partida respectivă.
Reacțiile de maximă bucurie ale antrenorilor, la această veste, sînt lesne de presupus. De voie, de nevoie, nu au ce face pentru că abaterea de la noul regulament se poate lăsa cu urmări nedorite. „Să nu mai existe discuții. Antrenorul echipei care a pierdut înjură, în primă fază, apoi o lasă mai moale”, a motivat Mircea Fleșeriu, în calitate de reprezentant al Federației Române de Handbal, cu prilejul ultimei competiții oficiale neafectate de această nouă hotărîre. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns