■ a declarat Iieri Ilie Dumitrescu ■ tehnicianul băcăuan are un lot subțire, din punct de vedere valoric
Ilie Dumitrescu a spus ieri, la conferința de presă, în premieră, lucrurilor pe nume: „trebuie ca lumea să știe, să nu ne îmbătăm cu apă rece, obiectivul nostru este evitarea retrogradării. Eu am mentalitate de învingător, însă acum trebuie să fim cu picioarele pe pămînt. Declarațiile despre cupele europene nu sînt bune, în primul rînd pentru jucători”, a fost de părere Ilie Dumitrescu. Tehnicianul băcăuan a vorbit despre fragilitatea valorică a lotului său, despre care a spus că are doar 13 jucători care se ridică la cerințele fotbalului din Divizia A. Ceilalți jucători din lot nu fac față, deocamdată, după părerea lui Mister. „Avem 13 jucători în momentul de față. Ceilalți sînt tineri, de perspectivă, dar nu sînt jucători de bază. Dacă în primele etape vom avea accidentări, nu știu ce se va întîmpla? Va fi foarte complicat. Nu am dubluri pe posturi”, a spus Dumitrescu, antrenor care s-a declarat însă mulțumit de stabilitatea financiară a clubului: „sînt fericit că există stabilitate financiară. Este pozitiv că Bacăul este printre puținele cluburi care nu au datorii la jucători. Trebuie să fiu realist, dacă nu-l transferam pe Chioreanu, nu știu ce era în defensivă”, declară Mister, care este de părere că problema achizițiilor este un moment delicat al clubului băcăuan. „Clubul știe cît să se întindă. Degeaba promiți 100 de mii de dolari pentru un jucător, pentru ca apoi să nu poți să-i plătești contractul”, a continuat Ilie Dumitrescu. Tehnicianul a acuzat, cu sau fără voie, conducerea clubului băcăuan. Cu președintele Gheorghe Chivorchian lîngă el, Dumitrescu a spus, pe un ton ridicat, că problemele din defensivă erau cunoscute încă din toamna anului trecut, atunci cînd au cedat Ciurlea și David, Bacăul rămînînd doar cu Ardeleanu, Radu Cioabanu și Baciu. Chivorchian, care a înțeles mesajul și l-a driblat elegant, a declarat că „acestea sînt condițiile pe care le poate oferi clubul. Avem jucători la Letea. Lotul este de 40 de fotbaliști. Cantitativ nu sînt probleme”. Chivorchian are dreptate în ultima parte a declarației, numai că nici o echipă din campionatul nostru nu are probleme din punct de vedere al numărului de jucători din lot. Valoric însă, este cu totul altceva, iar Ilie Dumitrescu a simțit pericolul. A tras un semnal de alarmă acum, spunînd că transferul lui Radu Chioreanu, venit dintr-o întîmplare, a rezolvat oarecum situație din linia defensivă, deși ar mai fi nevoie de jucători. De asemenea, Mister a continuat cu exemplele, din păcate, în marea majoritate sumbre: „în atac nu sînt probleme. Dar dacă se accidentează Codreanu, sau Apostol? Cu cine îi înlocuim. Nu avem jucători valoroși care pot intra în acest moment pe teren în locul titularilor. Nu poți evolua cu anumiți jucători. Andrei Cristea este un produs al clubului, dar nu poate apărea peste noapte un alt Cristea. Asta este, noi încercăm să ne facem treaba în aceste condiții. Totuși, mi-au plăcut persoanele care știu cît să se întindă. Decît să treci la achiziții și să ajungi, pentru neplată, pe la Ligă, mai bine să fii ceva mai moderat la acest capiotol, și poate reușești să faci treabă bună”. Referindu-se la Cupa României, Ilie Dumitrescu a spus că „lupta nu este pierdută. Însă cu ce avem la dispoziție”. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns