Profesori și elevi susțin, atunci cînd vine vorba de motivele participării la o olimpiadă saau alta, că partea materială nu are loc în categoria „motivații principale”. Și asta pentru că premiile menite să recompenseze performanțele de la fazele naționale ale concursurilor școlare, de exemplu, acordate de către Ministerul Educației și Cercetării au atins, anul trecut, „fantastica” sumă de 600.000 de lei, pentru premiul întîi. Situația este cumva reparată, dar numai în cazul laureaților de la școlile din municipiul Bacău, de către Consiliul Local, care, pentru performanțele din 2002, a acordat premii în valoare maximă de trei milioane de lei. Regula are, însă, și o excepție, care se numește Viorel Cataramă. Absolvent al actualului Colegiu Național „Gheorghe Vrănceanu”, senatorul PNL a decis, în 1996, că trebuie să facă ceva pentru luareații olimpiadelor naționale ce provin de la acest liceu. Drept urmare, a instituit premiile ce-i poartă numele, fiecare cîștigător al unei olimpiade naționale primind, indiferent de profil, cîte 1.000 de dolari. O recompensă care, în timp, a devenit un motiv în sine pentru a participa la olimpiade. Deși inspectorii școlari, titulari ai fostului liceu „Lucrețiu Pătrășcanu”, susțin contrariul, unii elevi de aici nu se sfiesc să declare că premiile Cataramă au fost, de fapt, motivul pentru care au ales Colegiul „Vrănceanu”. De altfel, atît Irina Pătrîntaș, cît și Ioana Ardeleanu, două nume grele ale olimpiadelor de filosofie, respectiv latină, au recunoscut că premiile date de Viorel Cataramă au reprezentat un imbold pentru ele. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns