Scrisoarea săptămînii

Redacția Ziarul de Bacău

Primim, de la buhușeanul Dumitru Lupu, președintele Fundației „Logistic”, o scrisoare redactată în cuvinte pline de căldură și frumusețe. O retranscriem în cadrul acestei rubrici pentru conținutul și mesajul ei, chiar dacă evenimentul la care face referire s-a consumat la sfîrșitul săptămînii trecute:

Simbolul eternității

„Deși capricioasă, primăvara a venit totuși, dîndu-ne primele semne: ghioceii, Ziua Mărțișorului și Ziua Femeii. Mai mult sau mai puțin, femeile din orașul Buhuși au fost sărbătorite de soții, frații sau părinții lor. La cele mai în vîrstă dintre aceste femei, concitadinele noastre uitate sau trecute în părăsire de copiii și nepoții lor, s-a gîndit, totuși, cineva: Fundația umanitară „Logistic”. După căutări susținute am descoperit-o pe cea mai în vîrstă femeie a orașului nostru. Ea se numește Șerban Smaranda, are 99 de ani, este extrem de vioaie, citește fără a se ajuta de ochelari și chiar dansează. Fundația noastră, care se bucură de sprijinul primarului orașului, domnul Ionel Turcea, precum și al unor persoane sensibile și generoase, a organizat sărbătorirea acestei bătrîne, precum și a altor femei cu vîrste cuprinse între 60 și 99 de ani. Acțiunea s-a desfășurat într-un cadru festiv, plăcut, intim, la Biblioteca orășenească. Invitatele noastre de onoare au fost întîmpinate cu flori, urări de viață lungă și sănătate de către primar, precum și de sponsorii acțiunii, oamenii de afaceri Marcel Pristavu, Doru Tănase și Dumitru Frigură. La activitățile organizate de fundația noastră au luat parte și elevii clasei a V-a C de la Școala „Mihai Eminescu”. Aceștia, sub îndrumarea profesoarei Leontina Manolache, au recitat, au cîntat și le-au felicitat pe doamnele sărbătorite. Întîlnirea a continuat cu un recital de muzică populară susținut de solista Ecaterina Ioniță – Băbuț, după care s-a dansat, invitatele noastre uitînd, pentru cîteva ore, de grijile care le macină anii. Principalei sărbătorite, doamna Smaranda Șerban, i s-au oferit un coș cu flori, un tort și 1.500.000 de lei. A fost o întîlnire pe care invitatele noastre au spus că nu o vor uita curînd. (Dumitru Lupu, președintele Fundației Umanitare „Logistic” – Buhuși)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.