Șapte comune din județ primesc îngrășăminte gratuit

Redacția Ziarul de Bacău

• distribuția depinde de producția Sofert

Șapte comune din județul nostru vor primi în această săptămînă îngrășăminte în mod gratuit. Dealu Morii, Vultureni, Răchitoasa, Roșiori, Negri, Secuieni și Sascut se află în prima linie în privința obținerii îngrășămintelor gratuite pentru posesorii de terenuri agricole în extravilan. În practică, în fiecare comună au fost trimise cîte 20 de tone de fertilizant. Anterior, au fost trimise cantități similare la Dămienești și Filipești.

Îngrășămintele gratuite depind de producția Sofert

Distribuirea îngrășămintelor gratuite se face conform Ordonanței de urgență nr. 158/2002. Conform actului normativ, fiecare proprietar are dreptul să primească 50 de kg de fertilizant pentru fiecare 0,5 hectare de teren situat în extravilanul comunelor. Conform celor declarate de Ilie Sîrbu, ministrul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, la întîlnirea cu agenții economici din agricultura băcăuană „o astfel de măsură este justificată de faptul că mai toate subvențiile și susținerile au fost direcționate către arendași, societăți comerciale și alte forme de asociere, care însă nu reprezintă decît maxim zece procente din suprafața agricolă a țării. De aceea, am încercat să susținem marea masă a agricultorilor”.

Distribuirea în teritoriu a îngrășămintelor a început relativ tîrziu. Pentru băcăuani, motivul esențial a fost că Sofert Bacău a avut mari probleme în aprovizionarea cu gaz metan, iar îngrășămintele existente în depozite au mers spre județele Iași, Neamț și Vrancea, astfel încît Bacăul a rămas la urmă. Producția Sofert s-a reglat în anumite proporții, așa că în aceste zile localnicii au beneficiat și ei de fertilizanți.

Îngrășămintele ajung direct în comune

Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară Bacău a optat pentru transportul fertilizatorilor în centrele agricole din comune. „Am plecat de la principiul că orice centru fix de distribuire este inaccesibil pentru unii dintre beneficiari – a declarat Ioan Melinte, directorul general al instituției. Este greu ca țăranul din Lipova să vină după îngrășămînt la Bacău, deci este mai bine să avem centre mobile în fiecare comună”. Din acest motiv au fost desemnate trei firme care să distribuie îngrășămintele în teritoriu. Este vorba de Romagria, Cerealcom și Agroben. Toate au mijloacele de transport adecvate, iar DGAIA a plecat de la principiul că sumele destinate transportului trebuie să ajungă la societăți care lucrează în domeniu. De altfel, legea nu prevede vreo procedură specială în acest caz. De acum înainte, totul depinde de producătorul îngrășămintelor, Sofert SA. (Gabriela PASCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.