Legea 416 a eșuat

Redacția Ziarul de Bacău

În Buhuși, sărăcia se măsoară în pîini

Primarul de Buhuși, Ionel Turcea, a găsit o metodă inedită pentru aplicarea Legii 416 privind venitul minim garantat. El a decis, în urma indicațiilor primite de la guvernanții care au inițiat această lege populistă, să reducă la jumătate numărul beneficiarilor ajutorului social. Consilierii locali au hotărît ca numai copii sub 14 ani din oraș să mai beneficieze de acest ajutor, dar sub formă de…pîini. „Din cele peste 700 de dosare, în care erau cuprinși aproximativ 1.700 de oameni, am decis ca doar bătrînii și cei bolnavi să primească ajutor, sub formă de produse alimentare. De asemenea, toți copii sub 14 ani vor primi zilnic cîte o pîine de 350 de grame. Este vorba numai despre copiii ai căror părinți au întocmit dosar la Legea 416. Pentru acest ajutor. părinții copiilor care vor primi pîine trebuie să muncească o zi în folosul comunității”, a precizat primarul. Decizia atît de drastică și cel puțin inedită a venit în urma alocărilor bugetare pe care primăria orașului Buhuși le-a primit pentru acordarea ajutoarelor sociale: doar 400 de milioane de lei pentru șase luni, în condițiile în care în perioada de glorie a acestei legi în conturile primăriei intrau aproximativ 650 de milioane de lei pentru o singură lună. În aceste condiții, se anunță mișcări mari de protest în Buhuși, venite din partea celorlalți buhușeni care și-au depus dosarele pentru ajutor social și no vor primi nimic.

Orașul Buhuși are o populație de 20.000 de locuitori. Dintre aceștia, doar 2.300 lucrează, iar 1.700 și-au întocmit dosare pentru a beneficia de venitul minim garantat. Primăria Buhuși ar trebui să plătească 600-650 de milioane de lei pe lună drept ajutor social. Veniturile totale pe anul trecut ale instituției colectate din taxele și impozitele locale au ajuns la 9,2 miliarde de lei. În această situație, chiar dacă primăria ar plăti tot ce colectează pentru ajutoarele sociale ale celor 1.700 de beneficiari ai venitului minim garantat, banii tot ar fi insuficienți.

Legea 416 a intrat în vigoare în ianuarie 2002 cu scopul de a asigura un venit minim garantat de aproape 700.000 de lei lunar pentru fiecare român. Pentru acești bani, fiecare persoană trebuia fie să muncească în folosul comunității cîteva ore pe lună, fie să aducă adeverință medicală că este bolnavă. Isteți, românii au înțeles că pot primi acești bani și dacă aduc o adeverință medicală din care să rezulte că au fel de fel de boli și nu pot munci. După doar cîteva luni de la aplicare, politicienii s-au văzut nevoiți să accepte că săracii sînt mult mai numeroși decît au crezut și că legea încurajează ideea că poți sta degeaba și să primești 700.000 de lei pe lună. Acum ei au cerut autorităților locale să reducă drastic numărul celor care beneficiază de aceste ajutoare, numai că și-au ridicat în cap tocmai pe cei pe votul cărora contau atunci cînd au inițiat legea. În orașul Buhuși, beneficarii Legii venitului minim garantat au mai făcut mișcări de protest cu cîteva săptămîni în urmă, cînd au amenințat că vor bloca drumurile naționale dacă nu vor primi ajutorul social. La acea vreme, autoritățile le-au promis că-și vor primi drepturile. Între timp, lucrurile s-au schimbat. (Mirela ROMANEȚ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.