• noii șomeri vor primi cîte zece milioane de lei și cel mult 4,73 de milioane de lei lunar • de la Letea ar putea pleca acasă aproape 300 de oameni, de la Chimcomplex, 400, iar de la Carom, 300 • sindicaliștii de la Chimcomplex amenință cu greva, iar cei de la Letea s-au împăcat cu ideea
Letea Bacău, Chimcomplex Borzești și Carom Onești vor trebui să trimită o parte din personal în șomaj. Decizia, dictată printr-o Hotărîre de Guvern, vizează restructurarea a 23 de societăți din întreaga țară, printre care, printre care și cele trei firme cu capital majoritar de stat din județul nostru. Concedierea în total a 18.000 de salariați a fost anunțată după ultima negociere cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional și are drept scop creșterea atractivității acestor întreprinderi, majoritatea aflate în proces de privatizare.
Anul trecut, la Letea au fost disponibilizate 550 de persoane, iar alte 200 au fost externalizate la patru societăți nou înființate. În acest moment, la singurul producător de hîrtie de ziar mai lucrează 834 de salariați, dintre care ar putea să rămînă doar ceva mai mult de 500. Martin Farțade, liderul de sindicat de la Letea, ne-a declarat cu că deja sindicatele au încheiat un protocol cu conducerea societății, act care prevede disponibilizarea unui număr de salariați cuprins „între 0 și 300”. Farțade a dat asigurări că nu vor fi concediate mai mult de 300 de persoane și că, de săptămîna viitoare, va începe „realizarea noilor organigrame ale secțiilor întreprinderii”. De asemenea, liderul sindical a precizat că „nu pleacă cine vrea”, persoanele care vor fi date afară urmînd a fi stabilite după criterii strict economice, precum și după vîrsta pe care o au. Cu alte cuvinte, vor fi concediați cu prioritate salariații aflați în pragul pensionării, pentru a se atenua efectul social al disponibilizărilor.
Florel Ion, directorul general al SC Letea SA, ne-a confirmat faptul că protocolul încheiat cu sindicatele prevede un maxim de 300 de persoane care vor fi date în șomaj. „Nu știm exact cîți salariați vor fi disponibilizați, dar probabil că nu vor pleca chiar 300. Lucrurile se vor lămuri săptămîna viitoare, cînd lista va fi încheiată”, a preconizat Florel Ion. El speră că această listă nu va conține foarte mulți oameni, deoarece „nu prea mai avem de unde să dăm afară, fiindcă noi am avut anul trecut un program foarte bun de restructurare”. Directorul general afirmă că va fi necesară disponibilizarea prin desființarea definitivă a posturilor de pe care pleacă oamenii. Ion a mai declarat că trecerea în șomaj va fi mai ușoară, deoarece „sînt unii care și-au anunțat intenția să plece”, mai ales acum, cînd se acordă salarii compensatorii.
Pui de scandal pe Platformă
La Chimcomplex Borzești sindicatele nu se înțeleg cu conducerea la fel de bine ca la Letea, anunțatele treceri în șomaj iscînd mari nemulțumiri. Ieri s-a desfășurat la Casa de Cultură din Onești Adunarea Generală a sindicatului „Chimistul” de la Chimcomplex. Virgiliu Băncilă, directorul general, le-a prezentat celor 300 de sindicaliști prezenți situația economico-financiară a societății, care ar impune trecerea în șomaj a circa 400 de salariați. Acest anunț a stîrnit mînia muncitorilor, evident nemulțumiți de noul val de șomaj care vine peste întreprindere. Ei și-au manifestat nemulțumirea, dar abia după plecarea directorului de la ședință. Spiritele s-au încins și sindicaliștii au mers pînă într-acolo încît au cerut schimbarea conducerii. În cele din urmă, scandalul a fost aplanat de liderii de sindicat. Problema a rămas totuși deschisă, deoarece sindicaliștii și-au menținut dezacordul față de preconizatele disponibilizări. „Nu sîntem de acord cu aceste restructurări pe care administrația intenționează să le facă. Nici oamenii nu doresc asta și, probabil, vom fi nevoiți să recurgem la alte măsuri de protest, inclusiv greva”, ne-a declarat Ghiță Savin, liderul sindicatului „Chimistul”. În prezent, la Chimcomplex mai lucrează 1.550 de persoane, rămase după disponibilizările de acum un an, cînd au fost concediați 470 de salariați.
La Carom Onești nici membrii conducerii, nici liderii de sindicat nu au putut fi contactați pentru a afla detalii despre concedierile anunțate de APAPS. Se pare însă că și aici restructurarea va fi consistentă și că 300 de oameni vor rămîne fără locuri de muncă.
Măsuri în ceasul al doisprezecelea al privatizării
Hotărîrea de Guvern privind concedierile colective este doar prima dintr-un pachet legislativ menit să ușureze privatizarea acestor societăți. Alte trei măsuri din acest pachet vizează transformarea datoriilor în acțiuni, acordarea de împrumuturi de către APAPS pentru plata facturilor curente la utilități și înlesniri la plata datoriilor către buget. Transformarea restanțelor în actiuni se aplică în cazul Chimcomplex Borzești și Letea Bacău; de împrumuturi pentru plata utilităților vor beneficia aceleași societăți, iar Chimcomplex și Carom vor avea parte de înlesniri la plata obligațiilor bugetare. Aceste ultime două firme au fost scoase deja la vînzare prin anunțuri publice, iar pentru Letea anunțul este așteptat în continuare, deși termenul avansat pentru această operațiune de Ovidiu Mușetescu, ministrul Privatizării, a expirat zilele trecute. Florel Ion, directorul general de la Letea, nu ne-a putut preciza volumul total al datoriilor la stat și la utilități, deoarece „cifrele nu sînt încă închise”. (Daniel GORUN, Florin POPESCU)
pe raster:
Hotărîrea de disponibilizare publicată în Monitorul Oficial conține doar numele societăților comerciale de unde se vor face disponibilizări, nu și numărul angajaților ce vor fi concediați de fiecare firmă. Reducerile de personal se fac pe baza Ordonanței de Urgență nr. 8 din 27/02/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat. Actul normativ prevede că persoanele disponibilizate în perioada 1 martie-30 iunie 2003 ca urmare a restructurării sau reorganizării societăților beneficiază de mai multe drepturi. Disponibilizații vor primi în momentul concedierii cîte zece milioane de lei (de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie – 4.730.761 de lei). De asemenea, foștii salariați vor încasa indemnizație de șomaj precum și un venit lunar de completare. Acesta este egal cu diferența dintre salariul individual mediu net din ultimele trei luni de activitate, dar mai mult de 4,73 de milioane de lei. Venitul de completare se acordă lunar, de la data stabilirii indemnizației de șomaj, pe o perioadă de 13 luni, pentru salariatii care au o vechime în muncă de pînă la 15 ani; 15 luni, pentru salariații care au o vechime în muncă între 15 și 25 de ani; 17 luni, pentru salariații cu o vechime de peste 25 de ani. Conform Ordonanței, după expirarea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj, persoanele disponibilizate beneficiază, de un venit lunar de completare egal cu salariul individual mediu net din ultimele trei luni de activitate. O facilitate importantă este că suma acordată la momentul disponibilizării, precum și venitul lunar de completare sînt exceptate de la plata contribuțiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat și către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Vor beneficia de prevederile acestei ordonanțe de urgență numai persoanele disponibilizate au contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată încheiate pînă la 1 ianuarie 2003.
Lasă un răspuns